MENIU

Cod galben în 11 județe - Anunțul făcut de ANM

Cod galben

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri dimineaţa mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de vânt puternic valabile în următoarele ore în 11 judeţe.

Potrivit meteorologilor, între orele 8:00 şi 14:00, în localităţi din judeţele Botoşani, Iaşi şi Vaslui se vor semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 55 -65 km/h.

De asemenea, până la ora 9:00, în zona de munte a judeţelor Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj şi Vâlcea, la peste 1,800 de metri altitudine, vântul va avea intensificări la rafale de peste 90 - 100 km/h. Tot până la aceeaşi oră în zona de munte a judeţelor Argeş, Prahova şi Dâmboviţa se vor semnala intensificări temporare ale vântului cu rafale de 110 - 120 km/h.

Potrivit ANM, miercuri dimineaţa, în mai multe localităţi din judeţul Buzău vântul va avea viteze de peste 90 - 100 km/h.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

Mai multe articole despre: