Raportul pe starea climei în România. Oltenia și sudul țării vor deveni un fel de Dubai, FACTURILE pentru răcorire vor fi uriașe
Date îngrijorătoare privind evoluția climei în România, pe fondul modificărilor la nivel planetar. Potrivit raportului pe "Starea climei în România", un studiu realizat de 21 de oameni de oameni de știință și cercetători români. Zona de sud este în plin proces de deșertificare, iar orașele din Oltenia, Muntenia, Dobrogea, chiar și Banat, vor ajunge să consume cantități uriașe de energie, la fel ca în Dubai, pentru a face față unor perioade chiar și de câteva săptămâni la rând de temperaturi de peste 40 de grade Celsius.
Spre sfârșitul secolului 21, schimbările observate pe baza scenariului moderat indică o uscare semnificativă în jumătatea sudică a țării și o uscare slabă, dar nesemnificativă, în jumătatea nordică. Schimbările obținute pentru scenariul cu emisii ridicate indică o tendință generală de uscare semnificativă în întreaga țară, cu cea mai mare magnitudine în jumătatea de sud a țării, notează profesorul în economie Cornel Ban, într-o analiză sintetică a studiului prezentat de Infoclima.ro
Ardealul si Bucovina sunt cele mai afectate de această creștere de temperatură, dar faptul că mai au încă suprafețe relativ intinse de păduri va tempera procesele de încălzire și secetă ce vor afecta sudul României.
Secetele viitoare, agravate de încălzirea globală, vor influența profund ecosistemele și agricultura României, arată raportul.
Valurile de căldură și temperaturile extreme vor deveni mai frecvente până în 2040, cu un impact major în regiunile sudice. Aproximativ 50% din populația urbană este expusă la riscuri termice ridicate, în special în orașe precum București și Craiova. Adaptarea la aceste riscuri necesită politici urbane integrate, infrastructuri verzi și soluții bazate pe natură.
Raportul INTEGRAL AICI.
Mai multe articole despre:
raport
starea climei
desertificare
orase aride
dubai
val de caldura. meteo