Mircea Geoană, revoltă după gestul Austriei de a respinge România din Schengen terestru: „Încetați acest joc ostil şi populist la adresa țǎrii noastre!”
Mircea Geoană a criticat vehement decizia Austriei de a respinge integrarea României în spațiul Schengen terestru, subliniind că acest gest reprezintă un nou act jignitor și ostil la adresa țării noastre.
Geoană a subliniat că România a făcut progrese semnificative în ultimul deceniu, îndeplinind toate criteriile necesare pentru a deveni membră a Schengen, și că așteptările românilor au fost constant ignorate de către liderii austrieci. „De 10 ani de zile, România trebuia sǎ fie de drept membrǎ a spațiului Schengen. Şi probabil am aşteptat cu prea multǎ rǎbdare alegerile parlamentare din Austria”, a declarat fostul secund din NATO într-un videoclip postat pe pagina sa de socializare.
Geoană a acuzat Austria de perpetuarea unei politici de discriminare față de România, o politică alimentată de populism și retorica anti-migrație. „Această politică de discriminare și de jignire la adresa noastră continuă. Fac un apel către liderii de la Viena: încetați acest joc ostil și populist la adresa țării noastre!” a adăugat acesta.