Nicoleta Pauliuc, PNL: „Rafila fuge de responsabilitate. Mai are un pic și ne spune că e de datoria ministrului Apărării să închidă criza din Sănătate” Senatoarea liberală lansează un val de critici vehemente la adresa ministrului Alexandru Rafila, despre care spune că se ferește să rezolve crizele din sănătate, în special greva medicilor de familie și a celor din ambulatoriu.
Negocieri la Ministerul Transporturilor. Grindeanu discută DOAR cu transportatorii agreați: cui îi ține partea ministrul Ministrul Sorin Grindeanu negociază doar cu asociațiile care nu se ridică împotriva sa. În prima zi a protestului declanșat de transportatori, ministrul a convocat doar trei asociații din domeniu, și le-a catalogat ca fiind singurele relevante. Mai mult, el declara cu nonșalanță că nu a fost anunțat de mișcările de stradă, iar transportatori nu au semnalat nicio problemă. Una dintre asociații este condusă de Vasile Ștefănescu, cel care și-a promovat familia în posturi cheie în instituțiile care reglementează transporturile de marfă. Jurnaliștii Realitatea Plus au încercat să obțină un punct de vedere de la Vasile Ștefănescu, dar fără succes.
Avion prăbușit peste mașinile de pe o autostradă, în Chile. Momentul a fost filmat de trecători Accident aviatic grav după ce o aeronavă s-a prăbușit pe o autostradă din Chile. Momentul tragic a fost surprins în imagini de trecători.
Klaus Iohannis a semnat decretele. Mai mulți procurori au fost reîncadrați în funcție după ce ieșiseră la pensie. Câți bani câștigau Klaus Iohannis a semnat decretele prin care mai mulți magistrați au fost reîncadrați în funcție după ce ieșiseră la pensie în 2022 și 2023.
Fermierii au intrat la negocieri cu Florin Barbu. Ce vor protestatarii, ce oferă ministrul Crescătorii de bovine au intrat la discuții cu Florin Barbu. Printre principalele probleme semnalate sunt cele legate de subfinanţarea în sectorul de ameliorare a raselor, acordarea ajutorului naţional tranzitoriu şi optimizarea sau lansarea de noi programe care să vizeze dezvoltarea domeniului.
Percheziții masive în 4 județe, la firme care vindeau online produse electronice contrafăcute Poliţiştii de la Economic efectuează, marţi, 28 de percheziţii în Bucureşti şi patru judeţe, într-un dosar în care sunt verificate vânzări online de produse ale unor mărci falsificate.
Cum ne otrăvesc comercianții: citrice stropite cu substanțe toxice, puse la vânzare în piețe. INCREDIBIL ce pulverizează pe ele! VIDEO Imagini surprinse într-o piață din Suceava au inflamat internetul! Într-un clip postat pe Facebook, un tânăr stropește lăzi întregi de citrice cu o substanță necunoscută. Acesta a folosit un spray pentru luciul frunzelor, care se găsește în florării.
Controale la sânge la hotelurile și pensiunile din Prahova, după incendiul de la Ferma Dacilor. S-au dat amenzi în valoare de peste 400.000 de lei Incendiul de la Ferma Dacilor, soldat cu moartea a opt persoane, i-a scos pe inspectorii din cadrul ISU Prahova în teren. Au fost, astfel, efectuate ontroale la pensiunile și hotelurile din județ, controale ce vin în contextul unui scandal uriaș legat de dubla măsură aplicată de foștii șefi ai instituției în timpul verificărilor unităților de cazare favorizate.
Noi proteste ale angajaților la stat. Funcționarii de la agențiile pentru IMM-uri nu mai muncesc. Vor salarii și sporuri mai mari Salariații Agențiilor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii din țară, organizează și participă azi, începând cu ora 10, la proteste spontane. Ei cer salarii mai mari și acordarea de sporuri.
Motociclistul lăsat infirm de Monica Macovei, declarații șoc: „Nici măcar nu a venit să vadă dacă am murit sau trăiesc“ Ilie Constantin, motociclistul accidentat de Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei, a oferit primele declarații despre accidentul în care a fost implicat. Bărbatul spune că medicii i-au transmis că nu se va mai recupera niciodată în totalitate.
George Simion vrea ședință de urgență a Parlamentului: „Trebuie puse pe ordinea de zi proiectele care îi privesc pe agricultori și transportatori” Preşedintele AUR solicită întrunirea de urgenţă a Birourilor Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a convoca o sesiune extraordinară în cadrul căreia să fie puse pe ordinea de zi a celor două camere proiectele de lege care îi privesc pe transportatori şi agricultori.
Tânăr reţinut, după ce a atacat un taximetrist cu un cuţit şi i-a furat telefonul. Scene șocante la Timișoara Un tânăr de 21 de ani a fost reţinut de poliţiştii timișoreni, după ce a atacat cu un cuţit un taximetrist şi i-a furat telefonul. Incidentul s-a produs în municipiul Timişoara, după ce tânărul s-a urcat în taxi şi a cerut să fie dus la o adresă din oraş.
Atac cu cuțitul, în apropierea unei săli de jocuri de noroc din Pitești: un bărbat a fost înjunghiat Un bărbat a fost înjunghiat, în noaptea de luni spre marţi, în apropierea unei săli de jocuri de noroc din Piteşti.
Este bine sau nu să schimbi lenjeria de pat? Ce spun specialiștii Lenjeria de pat trebuie schimbată la o anumită frecvența, pentru a te asigura că nu-ți pune organismul în pericol. Însă, spune medicii, nu trebuie să o faci săptămânal!
Dosar penal pe numele lui Florin Salam, după ce ar fi agresat o tânără de 23 de ani într-o cameră de hotel din Capitală Manelistul Florin Salam este cercetat de poliție după ce ar fi agresat fizic o tânără în vârstă de 23 de ani, conform unor surse citate de Realitatea PLUS. Incidentul s-a petrecut pe 1 ianuarie, într-o cameră de hotel din Sectorul 1 al Capitalei.
Victimă colaterală. Bărbat, prins în mijlocul unei reglări de conturi, împușcat în parcarea unui magazin din Chiajna. Poliția caută atacatorul Răfuială ca în Vestul Sălbatic, în parcarea unui complex comercial din comuna ilfoveană Chiajna. Victima tocmai ieșea dintr-un magazin când a fost prinsă în mijlocul unei răfuieli. Bărbatul a fost împușcat în picior. Poliția îl caută pe atacator.
Percheziții DNA Bacău la angajați din instituții publice. Sunt anchetate achiziții de bunuri pentru cămine de bătrâni și școli DNA Bacău efectuează astăzi percheziții la autorități publice în legătură cu achizițiile de bunuri destinate unor cămine de bătrâni și școli.
Doliu în lumea bisericească din România după ce un tânăr preot a murit spulberat în mașina sa în care se afla alături de cei doi copii de 3 și 4 ani Este doliu uriaș în lumea bisericească după ce un tânăr preot a murit într-un teribil accident. În mașină cu el se mai aflau cei doi copii ai săi cu vârste de 3 și 4 ani.
Nuntă cu bucluc, pentru o petrecăreață din Buzău. A vrut să plece acasă cu taxiul, dar a luat duba lăutarilor. A lovit mașina și s-a dus la hotel să...doarmă! O femeie care a petrecut toată noaptea la o nuntă, a vrut să plece dimineața acasă cu un taxi. Însă nu a găsit, așa că a luat duba formației care a cântat la petrecere, deși era sub influența alcoolului. A lovit mașina pe drum, dar a reușit să ajungă, într-un târziu la hotel. A lăsat mașina avariată în parcare și s-a dus să se...culce!
Scandal uriaș în Italia. Guvernul introduce taxa de 2.000 de euro pentru românii care ajung la spital Guvernul de la Roma va introduce o taxă de 2.000 de euro pentru rezidenții străini care vor să beneficieze de servicii medicale în sistemul național de sănătate.
Cutia Bebelușului, un program salvator pentru 1.300 de familii dezavantajate Asociaţia SAMAS, împreună cu Fundaţia OMV Petrom, derulează programul Cutia Bebeluşului, dedicat mamelor și bebelușilor, cu scopul de a reduce mortalitatea infantilă şi de a sprijini familiile din comunități dezavantajate, imediat după naştere.
Cine este Valeria Herdea, noul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate Valeria Herdea, medic de familie și vicepreședintele Colegiului Medicilor, a fost numită oficial președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în plin scandal privind sumele decontate de CNAS pentru serviciile acordate de medicii de familie și cei de ambulator.
Ce se întâmplă atunci când faci scheme cu mașina pe un lac înghețat. FOTO Unii șoferi se gândesc să-și arate „priceperea” la volan exact când nu trebuie și mai ales, unde nu trebuie. A simțit asta pe pielea ei o șoferiță care a făcut drifturi cu mașina pe un lac înghețat.
Protestul fermierilor și al transportatorilor. Mai multe ONG-uri acuză Poliția de abuz, după ce activista Angi Șerban a fost ridicată și audiată Mai multe ONG-uri reclamă un abuz al Poliţiei la adresa protestatarei Angi Şerban. Activista a fost dusă la secția de Poliție pentru o postare pe Facebook despre protestele fermierilor și transportatorilor, unde ar fi fost percheziționată. Șerban a fost ridicată de polițiști de la o altă adresă față de cea pe care o are declarată ca domiciliu.
Incendiu în zona Victoriei din București. O femeie a murit pe loc. Pompierii, șocați de descoperirea bizară din apartamentul victimei În noaptea trecută, un tragic incident a avut loc în sectorul 1 al Capitalei, când un incendiu devastator a izbucnit într-un apartament situat la parterul unui bloc apropiat de Piața Victoriei. La ora 2 dimineața, serviciul de urgență 112 a primit un apel de ajutor, iar echipele de intervenție au reacționat prompt. Cu toate acestea, ceea ce au găsit în mijlocul flăcărilor violente a fost înspăimântător - o femeie de 70 de ani, inconștientă.
Accident grav în Suseni, jud. Argeș: o ambulanță în misiune s-a răsturnat. Pacienții și șoferul au rămas încarcerați - FOTO Un grav accident rutier a avut loc, la primele ore ale dimineții, în comuna Suseni, satul Cerșani, județul Argeș.
Microbuz plin cu pasageri, răsturnat în Hunedoara. A fost activat planul roșu de intervenție Un microbuz plin cu pasageri s-a răsturnat în Hunedoara, în apropierea localității Geoagiu, marți dimineața. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție.
Un tren încărcat cu cereale a deraiat în apropiere de Craiova. Circulația pe ruta Craiova-București, afectată: sunt întârzieri și de peste trei ore VIDEO Noi probleme pe calea ferată. Nouă vagoane ale unui tren de marfă s-au răsturnat și alte două au deraiat, la intrarea în gara Leu, respectiv la 25 km de Craiova. La ora transmiterii acestei știri, circulația este restricționată, iar trenurile circulă pe o rută ocolitoare. Din informațiile existente, sunt întârzieri și de peste trei ore ale trenurilor de pasageri Craiova-București.
Accident între două autobuze, lângă Brașov. Zeci de persoane au fost implicate: mai multe victime - VIDEO Două autobuze care transportau muncitori au fost implicate într-un accident, marți dimineața, pe DN 73 Brașov - Câmpulung, în apropiere de localitatea Cristian, județul Brașov. Nouă persoane au fost rănite.
Cutremur în România, marți dimineața: activitate seismică intensă în Vrancea Un cutremur s-a produs, marți dimineața, în România. Vrancea înregistrează o activitate seismică intensă. Luni, alte trei seisme s-au produs în aceeași zonă, cel mai mare având o magnitudine de 4,3, potrivit INFP.