Totul a pornit de la un mesaj postat de activistă pe contul său de Facebook duminică dimineață, mesaj adresat Ministerului de Interne în care întreabă de ce stă un bărbat „cu puşca printre protestatari” şi, „dacă la un protest pașnic iese poliția cu pușca, nu cumva e legitim să iasă și poporul cu cocktailu”. Postarea se referă la un incident produs sâmbătă seară la protestul transportatorilor de pe Centura Constanţei.
La doar câteva ore după această postare, polițiștii bucureșteni s-au sesizat din oficiu, menționând că au făcut acest lucru după ce pe o rețea socializare a fost postat un mesaj „care instiga la săvârșirea de infracțiuni” și că o femeie de 36 de ani a fost dusă la audieri cu mandat de aducere.
„Sunt acuzată de către Poliția Română de instigare publică. Total nerealist și interpretat cu rea voință!”, a susținut Angi Șerban într-un mesaj însoțit de o fotografie cu mâinile sale pline de cerneală după ce a fost amprentată de către poliție.
"Începând din această clipă sunt borfață civică. Amprentată nu apretată", a declarat aceasta la ieșirea de la audieri.
În acest caz, cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 18 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „instigarea publică”, faptă prevăzută de articolul 368 din Codul Penal”.
Reamintim că Poliția a deschis 24 de dosare penale pentru instigare în timpul protestelor fermierilor și transportatorilor, șeful Poliției Române, Benone Matei, susținând luni că este vorba despre mesaje distribuite pe WhatsApp și pe rețelele de socializare care „incită la violență”.