MENIU

Mihaela Miroiu, despre surpriza Macron.De ce e optimistă în legătură cu viitorul politic al României

Politologul Mihaela Miroiu a fost invitata lui Rareş Bogdan, la emisiunea Jocuri de Putere de la Realitatea TV. 

Mihaela Miroiu a explicat care este influenţa pe care alegerea lui Emmanuel Macron la preşedinţia Franţei o va avea asupra politicii din ţara noastră, detaliind motivele pentru care se simte "optimistă în privinţa viitorului politic din România". 

Politologul crede că o mare importanţă o au studiile noului preşedinte al Franţei, începând cu Filosofia şi mergând apoi către Administraţie Publică şi Politici Publice. 

"În legătură cu surpriza Macron, cred că un lucru fundamental îl reprezintă că el a studiat Filosofia, el plecând de la fundamente generale pentru a înţelege mai apoi omul. 

Dacă rămân doar acolo, ar putea rămâne sterili. Macron a studiat apoi şi Administraţie Publică şi Politici Publice, fapt care l-a adus puţin cu picioarele pe pământ, ca să poată fi, într-un sens, "filosoful cetăţii".

Nu orice fel de filosof e benefic pentru societate, unii sunt cei care împing lucrurile către teocraţie, devin radicali. Macron şi-a făcut propria mişcare, En Marche, e asemănător cu ce se petrece acum cu platforma România 100 şi Demos, două mişcări care depăşesc ideea de partid-ghetou sau partid-buncăr, adică un loc în care nu intri decât dacă vor şefii şi, tot aşa, nu ajungi nimic dacă nu sunt aceştia de acord", a spus Mihaela Miroiu, la Realitatea TV. 

Invitata lui Rareş Bogdan a detaliat motivele pentru care are încredere în ce se va întâmpla în politica din România: "De ce sunt optimistă în legătură cu viitorul politic din România? Macron a explicat că cine doreşte să se înscrie, pentru ideile platformei En Marche, în prima săptămână s-au înscris 13.000 de oameni, la Cioloş, de exemplu, s-au înscris 30.000 de persoane, şi a spus că e momentul unei democraţii participative, cu cetăţeni implicaţi. La Demos nu ştiu câte persoane s-au înscris.

Un alt exemplu, Boc a deschis o platformă pentru un concurs de proiecte ale cetăţenilor care vor fi finanţate de primării.

Macron nu este primul. Şi Segolene Royal a avut deschidere către acest fenomen şi la fel a procedat şi Barack Obama în prima sa campanie", a mai spus politologul Mihaela Miroiu.