MENIU

Klaus Iohannis, prima reacție după ce România a blocat o decizie UE pe tema Ierusalimului

Klaus Iohannis a comentat informațiile potrivit cărora România, alături de Ungaria și Cehia, s-a împotrivit adoptării unei declarații în numele UE care să descurajeze statele membre UE să urmeze exemplul SUA şi să-şi mute ambasadele la Ierusalim.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că Guvernul nu s-a consultat cu el când a acţionat pentru blocarea declaraţiei UE, că PSD face politică externă după ureche şi riscă să ne scoată din UE.

„Este deja a doua oară când încearcă să facă politică externă după ureche, așa cum a făcut și salarizarea după ureche. Fac multe lucruri după ureche și iese prost, fiindcă prin blocarea unei declarații România este readusă în marginea UE alături de țări pentru care am tot respectul, dar care sunt de esență eurosceptică. Vreau să le reamintesc acestor pesediști că românii sunt europeni, sunt pro-europeni, iar aceste măsuri din ce în ce mai frecvente care vin pe linia PSD riscă să ne scoată din Europa. Așa ceva nu se poate. Nu este adminisibil ca PSD cu o guvernare după ureche să ia din ce în ce mai des anumite decizii care să ne aducă în marginea Europei”, a spus Iohannis.

Mai multe articole despre:
Klaus Iohannis mutarea ambasadei la Ierusalim