MENIU

Iohannis: România va sprijini o eventuală majorare modică a contribuţiei naţionale la bugetul UE

România va sprijini o eventuală majorare modică a contribuţiei naţionale la bugetul UE, astfel încât să fie menţinute alocări adecvate pentru politicile Uniunii, în special pentru politica de coeziune şi cea agricolă comună, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, care a participat, vineri, la reuniunea informală a Consiliului European de la Bruxelles.

 

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, pentru România, viitorul cadru bugetar al UE post 2020, care a fost discutat la reuniunea informală a Consiliului European, prezintă o importanţă aparte, fiind unul dintre principalele dosare pe care ţara noastră le va gestiona pe durata mandatului preşedinţiei Consiliului UE, scrie agerpres.ro.

"Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat importanţa menţinerii unităţii statelor membre spre obţinerea unui consens, subliniind faptul că România va acţiona, în calitate de preşedinţie a Consiliului UE, pentru facilitarea unui acord politic privind bugetul Uniunii Europene după 2020", se precizează în comunicat.

Şeful statului a susţinut că procesul de negociere trebuie să conducă la un buget al Uniunii "ambiţios, modern şi care să permită avansarea proiectului european şi să răspundă aşteptărilor tuturor cetăţenilor UE".

Mai multe articole despre:
UE România