MENIU

Turcia. Sute de oameni protestează în fața Parlamentului, față de tentativa de lovitură de stat

Turcia şi democraţia

Sute de oameni fluturând drapele turce s-au strâns în faţa Parlamentului de la Ankara pentru a protesta faţă de o tentativă de lovitură de stat, în condiţiile în care aleşii se pregăteau de o sesiune de urgenţă, relatează AP, potrivit News.ro

Într-o dovadă fără precedent de unitate, toate cele patru partide reprezentate în Parlament urmează să dea publicităţii o declaraţie comună sâmbătă, prin care să condamne tentativa de puci care îl vizează pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan.

Sesiunea a început cu un moment de reculegere în memoria celor care şi-au pierdut viaţa în timpul loviturii de stat. După aceea, aleşii au intonat imnul naţional.

Potrivit autorităţilor, 161 de civili şi membri ai forţelor de securitate proguvernamentale au fost ucişi în cursul loviturii de stat.

Militari turci au ocupat vineri seară zone strategice din Ankara și Istanbul, inclusiv aeroportul Ataturk, podurile din Istanbul si parlamentul din Ankara și au anunțat că au preluat puterea în țară. Pe parcursul unei nopți dramatice, a devenit clar că nu întreaga armată participa la lovitura de stat.
Guvernul a anunțat că este încă în control, în vreme ce Președintele Recep Tayyip Erdogan a cerut oamenilor să iasă în stradă și să apere democrația, lucru care s-a întâmplat.
Mai multe explozii s-au auzit la Istanbul, unde puciștii ar fi deschis focul asupra populației, iar la Ankara, clădirea Parlamentului a fost lovită de cel puțin o bombă. Ulterior, guvernul și mai multe instituții de securitate, inclusiv structuri ale Armatei, au anunțat că lovitura de stat a eșuat și că guvernul este în control. Erdogan, care a aterizat la Istanbul, s-a adresat triumfător populației.