MENIU

Un bărbat din Suceava a mers de urgență la spital pentru că "i s-a ridicat părul pe abdomen"

Mulți români se prezintă la UPU fără a fi necesar. Aceștia aglomerează inutil spitalul și irosesc timpul cadrelor medicale, care ar putea să acorde ajutor în acest timp unor pacienți care chiar au nevoie. Este și cazul unui bărbat din Suceava care a mers la spital dintr-un motiv halucinant.

Medicul-șef al UPU Suceava dr. Liviu Cîrlan a explicat, pentru Monitorul de Suceava, că într-o zi sunt consultați 270 de pacienți, iar luni se prezintă mereu peste 300 de persoane, dintre care circa 80 nu sunt cazuri de urgență,

Săptămâna trecută, de exemplu, la UPU s-a prezentat un sucevean care le-a spus medicilor că a venit fiindcă a visat urât.

„A fost întrebat de colegi dacă mai are și alte probleme și a spus că nu, doar atât, a visat urât. Altul a venit fiindcă i s-a ridicat părul pe abdomen când se uita la televizor. Se electrizase cu telecomanda, dar nu și-a dat seama”, a explicat medicul.

Sancțiuni pentru apelarea abuzivă la numerele de urgență

Apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgență 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113 ori la numărul 114 se sancționează cu amendă de la 1.000 de lei la 2.000 de lei sau cu prestarea de la 100 de ore la 200 de ore în folosul comunității.

Totodată, alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție este sancționată cu amendă de la 2.000 de lei la 4.000 de lei sau cu prestarea de la 200 de ore la 400 de ore în folosul comunității.