MENIU

Parlamentar moldovean, mort după ce a fost înţepat de o viespe

Specialiștii atrag atenția că mușcăturile de viespe și albină sunt extrem de periculoase

Un deputatul din Republica Moldova a murit, luni dimineață, la vârsta de doar 51 de ani, după ce a fost mușcat de o viespe. Politicianul a suferit un șoc anafilactic și nu a mai putut fi salvat. 

„Cu mare durere în suflet anunțăm decesul colegului nostru, deputatul Iurie Păsat, vicepreședinte al Comisiei agricultură și industrie alimentară. Decesul a survenit azi dimineața, din cauza unui șoc anafilactic provocat de înțepături de viespe. Iurie Păsat a fost un coleg dedicat, muncitor, integru. De-a lungul anilor, s-a dedicat comunității, inclusiv în calitatea sa de primar al satului Bălceana. Oferim cele mai sincere condoleanțe familiei și celor apropiați și le suntem alături în aceste momente foarte grele”.

Deputatul Iurie Păsat era și vicepreședinte al Comisiei agricultură și industrie alimentară.

 
„De-a lungul anilor, a fost alături de oameni, atât în calitate de deputat, cât și de primar al localității Bălceana din raionul Hâncești. Și-a adus aportul la soluționarea problemelor cetățenilor și s-a dedicat comunității cu înțelepciune și responsabilitate.
 

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, corpul de deputați și de funcționari transmit, în aceste momente triste, sincere condoleanțe familiei îndurerate, rudelor, prietenilor și colegilor\", este scris în necrologul postat de Parlamentul Republicii Moldova.

Mai multe articole despre:
viespre deces soc anafilactic mort