AMNISTIA FISCALĂ. Ghici cine va bate la ușile contribuabilului pentru a colecta datoriile la ANAF
Statul este strâns cu ușa de UE ca să reducă din cheltuieli și să crească nivelul colectării datoriilor la buget, motiv pentru care postașii vor bate la ușă ca să le dai banii de buget.
Un proiect pregătit de Ministerul Finanțelor propune ca Poșta Română să tipărească și să comunice persoanelor fizice documentele privind datoriile pe care le au la stat. Pentru asta, va primi de la ANAF o listă cu acele persoane.
În scrisoarea de informare va scrie cuantumul total al obligațiilor bugetare restante la data de 31 august 2024 inclusiv, din care, defalcat, valoarea acestora ce trebuie plătită și, respectiv, valoarea care poate face obiectul anulării.
AMNISTIA FISCALĂ. A fost publicat ordinul care stabilește procedura de anulare a datoriilor la buget
Celelalte două documente din plic sunt ”Notificarea privind intenția de a beneficia de anulare a unor obligații bugetare” și modelul ”Cererii privind anularea unor obligații bugetare”.
Documentul mai spune că poștașii vor putea încasa banii de la românii care doresc să beneficieze de amnistia fiscală.
În schimbul acestui serviciu, Poșta Română va primi bani de la Ministerul Finanțelor.
Pentru serviciul de tipărire, implicuire si comunicare cu confirmare de primire va primi 10,9 lei plus TVA/plic.
Pentru notificare, cerere și preluarea notificării va încasa 15,56 lei cu TVA/plic.
Comisionul pentru încasarea banilor în numele ANAF este de 4 lei pentru fiecare operațiune.
Personalul din cadrul Poștei Române este obligat să respecte GDPR și secretul fiscal asupra informațiilor de care a luat cunoștință ca urmare a exercitării atribuțiilor de serviciu.
Românii pot beneficia de amnistia fiscală a Guvernului Ciolacu, Ordinul (5521/2024) privind procedura de aplicare fiind publicat în Monitorul Oficial. Dacă în cazul firmelor se șterg doar dobânzile și penalitățile, în ceea ce privește persoanele fizice dispare o parte din datorie (adică din impozit și contribuții datorate).