MENIU

După ce au interzis femeilor tot ce se putea interzice, talibanii din Afganistan au început să instituie legi draconice și pentru bărbați

Talibanii din Afganistan au început să instituie legi draconice și pentru bărbați. Foto: Profimedia

Dictatura religioasă prinde rădăcini adânci în Afganistan. Talibanii aplică reguli drastice asupra femeilor, dar au început acum să îi vizeze și pe bărbați. Pedepsele sunt severe și adesea sunt aplicate și condamnări la moarte. 

Talibanii au preluat puterea în urmă cu trei ani în Afganistan, iar bărbații nu mai sunt la fel de liberi ca la început. Ultimele patru săptămâni au adus schimbări semnificative și pentru ei.

Noile legi promulgate sună în felul următor: bărbații trebuie să poarte o barbă care trebuie să aibă cel puțin zece centimetri, nu au voie să poarte blugi sau nu trebuie să apară în public cu tunsori care sunt împotriva legii islamice, deci o frizură scurtă sau în stil occidental este exclusă.

În cazuri grave, cum ar fi refuzul de a te ruga în moschee, afganii pot fi predați instanțelor pentru judecată și condamnare. În plus, oamenii găsiți vinovați de unele infracțiuni, de exemplu adulterul, pedeapsa este biciuire sau chiar moartea.

Mai mulți locuitori din capitala Kabul iau în calcul să plece din țară și să-și clădească un viitor în alte zone. 

„Dacă bărbații ar fi avut un cuvânt de spus încă de la început, poate situația ar fi fost diferită acum. Acum, toată lumea își lasă barbă pentru că nu vrem să fim luați la întrebări și umiliți”, a spus, sub protecția anonimatului, un cetățean din Kabul pentru cotidianul american The Washington Post

Amir, un rezident care locuiește în estul Afganistanului, a afirmat, de-a lungul timpului, că îi susține pe talibani până la cele mai recente restricții. Însă acum se simte hărțuit, după cum declară chiar el. „Toți suntem musulmani practicanți și știm ce este obligatoriu sau nu. Dar este inacceptabil să fie folosită forța asupra noastră. Chiar și oamenii care i-au susținut pe talibani încearcă acum să părăsească țara”, a spus el. 

SRI toacă 170 milioane lei din banii contribuabililor pentru o bază de tratament de lux. Agenții se vor putea „trata” cu saună, baie turcească și bazin ultramodern

În schimb, un bărbat rezident din zona rurală Helmand, din sudul Afganistanului, a spus că nimeni din satul său nu are temeri cu noile restricții și că astfel de reguli sunt obișnuite de mult acolo. 

„Până acum, nu a apărut Poliția aici. Se concentrează pe orașe”, a spus el. În schimb, un bărbat care lucrează ca șofer în Kabul a spus că noile restricții par „exagerate” și reprezintă o dificultate tot mai mare pentru munca sa. Veniturile sale au scăzut cu 70% de la sfârșitul lunii august, potrivit propriilor afirmații. Și asta pentru că talibanii au început să aplice o regulă care interzice femeilor să călătorească singure în taxiuri. 

Chiar și în unele birouri guvernamentale s-a instalat un sentiment de teamă. Un fost susținător taliban și-a amintit că unui prieten, care încă lucrează pentru regim, i s-a reținut recent salariul pentru că barba nu era suficient de lungă. „Auzim că unor funcționari publici, a căror barbă era mai mică decât lungimea cerută, li s-a interzis să intre în departamentele lor”, a spus un angajat guvernamental, sub protecția anonimatului, deoarece nu era autorizat să discute cu jurnaliştii. 

Noile reguli ale talibanilor cu privire la bărbați sunt lejere în comparație cu restricțiile pe care guvernul le-a impus femeilor, cărora le este interzis să meargă la școală peste clasa a VI-a, nu au voie la universități și, recent, au fost obligate să nu mai vorbească în public. 

54 de urşi vor fi împuşcaţi până la finele acestui an în Covasna. "Anul trecut am avut 366 de pagube, iar anul acest avem 150 până la ora actuală”

Mai multe articole despre:
talibani afganistan legi draconice moschee condamnare