O rețea de socializare anunță schimbări importante! Cum se va schimba conținutul postat
Facebook anunță modificări pentru rețeaua sa de socializare foto, Instagram. Acesta a ridicat limita de 15 secunde ale componenței video la 60 de secunde. Astfel, cei care doresc să realizeze clipuri video pentru Instagram au acum la dispoziție 60 de secunde pentru a-și pune în imagini mesajul. Decizia vine în contextul în care, în ultimele șase luni, consumul de materiale video de pe Instagram a crescut cu 40%, potrivit HotNews.ro.
Această decizie va asigura o creștere și mai mare în următoarele câteva luni, oferind șansa unor creatori de conținut să realizeze materiale mai elaborate. Noua limită de un minut depărtează, astfel, conceptul de materiale video de pe Instagram de cele de pe Vine, unde trebuie să lucrezi în limita a șase secunde.
Update-ul pentru Instagram ar trebui să fie deja disponibil atât pentru utilizatorii de iOS, cât și pentru cei de pe Android.
Din păcate, acesta nu oferă încă paritate între cele două versiuni. Cei care folosesc Instagram pe iOS sunt în continuare singurii care pot folosi clipuri video din galeria personală de pe telefon, în realizarea de materiale video, în timp ce utilizatorii de Android pot doar să folosească clipuri înregistrate pe loc în aplicație.