MENIU

NOUA declarație pe proprie răspundere pentru țara vecină! Descarcă documentul

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat, vineri, că modelul declaraţiei pe proprie răspundere ce trebuie completată în vederea tranzitării teritoriului Bulgariei este disponibil pe site-ul instituţiei.

MAE precizează că modelul declaraţiei pe proprie răspundere ce trebuie completată în vederea tranzitării teritoriului Bulgariei este disponibil la adresa https://www.mae.ro/node/51904

STARE DE URGENȚĂ: începând cu 14 mai, starea de urgență a fost înlocuită cu situația de urgență epidemiologică

RESTRICȚII DE INTRARE PE TERITORIUL NAȚIONAL:

Este interzisă, cu titlu temporar, intrarea pe teritoriul Republicii Bulgaria a tuturor persoanelor, indiferent de cetățenia acestora, prin toate punctele de trecere a frontierei, destinate transportului aerian, naval, feroviar și rutier.

Interdicția de mai sus nu se aplică pentru:

a) Cetățenii bulgari, cetățenii statelor membre UE și ai statelor părți la Acordul Schengen (inclusiv Republica San Marino, Principatul Andorra, Principatul Monaco și Vatican), membrii de familie ai cetățenilor bulgari, precum și persoanele care locuiesc de facto cu cetățenii bulgari, persoanele cu drept de ședere permanentă sau pe termen lung pe teritoriul Republicii Bulgaria, precum și membrii familiilor acestora;

b) Specialiștii în medicină, lucrătorii în domeniul științelor medicale, lucrătorii sociali și conducătorii lor, atunci când scopul călătoriei este legat de îndeplinirea profesiilor acestora;

c) Lucrătorii care participă la transportul de medicamente, produse medicale și echipamente de protecție personală, aparatură medicală, inclusiv pentru instalarea și întreținerea acestora.

d) Personalul de transport, angajat în transportul internațional de mărfuri și persoane, echipajele aeronavelor care efectuează transporturi aeriene comerciale, și alte categorii de personal de transport, după necesitate, inclusiv echipajele ambarcațiunilor și persoanele angajate în întreținerea ambarcațiunilor;

e) Persoanele cu poziții oficiale străine (șefi de stat, membri ai guvernelor etc.), membrii delegațiilor acestora, precum și diplomați, funcționari ai organizațiilor internaționale, angajați ai forțelor armate, angajați ai serviciilor de securitate și de ordine publică și lucrătorii umanitari, în îndeplinirea obligațiilor acestora;

f) Persoanele care călătoresc cu scop umanitar;

g) Reprezentanți ai activităților economice, comerciale și de investiții, precum și persoanele care au legătură directă cu construirea, întreținerea, exploatarea și asigurarea securizării infrastructurii strategice critice a Republicii Bulgaria, executarea proiectelor, certificate prin Legea pentru promovarea investițiilor, analize pentru proiecte ale potențialilor investitori și alte activități de importanță pentru economia statului, inclusiv persoanele angajate în construcțiile de ambarcațiuni și activitățile de reparații, certificate prin scrisoare din partea ministrului economiei sau a altui ministru, responsabil pentru activitatea respectivă;

h) Lucrătorii sezonieri în domeniul agriculturii și lucrătorii din domeniul turismului;

i) Lucrătorii transfrontalieri. 

 

Toate persoanele care intră pe teritoriul Republicii Bulgaria vor fi plasate în carantină pe termen de 14 zile la domiciliu sau alt loc de cazare unde persoana a indicat că va locui, prin dispoziția eliberată de directorul competent al inspecției regionale de sănătate sau de către o persoană autorizată de acesta, cu excepția:

a) cetățenilor bulgari și cetățenilor statelor membre ale UE, care:

i) călătoresc cu scop umanitar;

ii) sunt reprezentanți ai activităților economice, comerciale și de investiții, precum și persoanele care au legătură directă cu construirea, întreținerea, exploatarea și asigurarea securizării infrastructurii strategice critice a Republicii Bulgaria, executarea proiectelor, certificate prin Legea pentru promovarea investițiilor, analize pentru proiecte ale potențialilor investitori și alte activități de importanță pentru economia statului, inclusiv persoanele angajate în construcțiile de ambarcațiuni și activitățile de reparații, certificate prin scrisoare din partea ministrului economiei sau a altui ministru, responsabil pentru activitatea respectivă;

iii) sunt membri de familie ai cetățenilor bulgari, respectiv locuiesc de facto cu cetățeni bulgari, atunci când termenul șederii lor este de până la 7 zile;

iv) sunt șoferi de autobuze, care efectuează transport internațional  de persoane;

v) sunt șoferi de mijloacele de transport de mare tonaj, care desfășoară activități de transport internațional de mărfuri și bunuri.

 

b) persoanelor indicate mai jos, indiferent de cetățenia lor:

i) Specialiștii în medicină, lucrătorii în domeniul științelor medicale, lucrătorii sociali și conducătorii lor, atunci când scopul călătoriei este legat de îndeplinirea profesiilor acestora;

ii) Lucrătorii care participă la transportul de medicamente, produse medicale și echipamente de protecție personală, aparatură medicală, inclusiv pentru instalarea și întreținerea acestora.

iii) Persoanele cu poziții oficiale străine (șefi de stat, membri ai guvernelor etc.), membrii delegațiilor acestora, precum și diplomați, funcționari ai organizațiilor internaționale, angajați ai forțelor armate, angajați ai serviciilor de securitate și de ordine publică și lucrătorii umanitari, în îndeplinirea obligațiilor acestora;

iv) Lucrătorii transfrontalieri.

Inspecția regională de sănătate competentă pune la dispoziție informații ministerului afacerilor externe privind cetățenii străini plasați în carantină a cetățenilor străini (nume, data nașterii, numărul documentului, cetățenie).

Persoanele care nu sunt plasate în carantină, precum și persoanele care tranzitează teritoriul țării în scopul întoarcerii în statul de reședință, prezintă organelor de control de sănătate publice de la frontieră o declarație, prin care se obligă să respecte măsurile anti-epidemiologice, introduse pe teritoriul Republicii Bulgaria prin ordinul ministrului sănătății, și atestă că au luat cunoștință de riscurile privind îmbolnăvirea cu COVID-19.

În atenția lucrătorilor transfrontalieri

Conform Ordonanței Militare nr. 9 din 16.04.2020, sunt exceptați de la măsurile de izolare la domiciliu sau de carantinare lucrătorii transfrontalieri care, la intrarea în România din Bulgaria, nu prezintă simptome asociate COVID-19. Prin lucrător transfrontalier se înțelege persoana care face dovada că locuiește și lucrează într-o rază de 30 km de o parte sau de alta a frontierei de stat româno-bulgare, calculată de la cel mai apropiat punct de trecere a frontierei deschis traficului de persoane, și care se reîntoarce la locuință cel puțin o dată pe săptămână. Punctele de trecere a frontierei de stat româno-bulgare prin care se permite intrarea/ieșirea lucrătorilor transfrontalieri cu mașini și utilaje agricole în România sunt: Giurgiu-Ruse și Calafat Vidin.

 

  • Sunt închise temporar anumite puncte de frontieră cu Bulgaria: Serbia - Strezimirovtsi, Otomantsi au fost închise de la data de 12 martie. De la 1 aprilie, punctul de frontieră Bregovo a fost redeschis doar pentru traficul de autocamioane. De la 22 mai 2020, au fost ridicate restricțiile privind intrarea în Republica Serbia a tuturor categoriilor de persoane cu autoturisme, microbuze și autocare, prin punctele de frontieră Bregovo, Gradina și Vrashka Chuka;  România  – punctele de frontieră Negru-Vodă, Lipnița, Dobromir, Zimnicea, Turnu-Măgurele și Bechet au fost închise, acesta din urmă fiind deschis doar pentru traficul de autocamioane; Conform site-ului Direcției Generale Poliție de Frontieră a Ministerului de Interne bulgar (www.mvr.bg/gdgp), „Autocamioanele de mărfuri aflate în tranzit, care călătoresc prin Bulgaria spre România, pot trece frontiera bulgaro-română doar pe la punctul de frontieră Ruse-Giurgiu și punctul de frontieră Vidin-Calafat. Autocamioanele care transportă mărfuri în și dinspre România pot trece și prin alte puncte de frontieră funcționale de la frontiera româno-bulgară”;  Grecia - trecerea la punctul de frontieră Zlatograd a fost oprită din cauza înrăutățirii situației epidemiologice de pe teritoriul Greciei; Republica Macedonia de Nord nu permite accesul pe teritoriul său, cu excepția traficului de mărfuri. Turcia nu permite accesul pe teritoriul său cetățenilor străini. Traficul de mărfuri se desfășoară prin punctele de frontieră Kapitan Andreevo și Lesovo. 

 

EXCEPȚII ȘI PREVEDERI PRIVIND TRANZITUL:

·        Este permis tranzitul pe teritoriul Republicii Bulgaria pentru:

  1. Cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene și statelor părți la Acordul Schengen (inclusiv San Marino, Andorra, Monaco și Vatican) și membrii familiilor acestora, cu scopul de a se întoarce în statul în care au reședința;
  2. Cetățenii statelor terțe care au permis de ședere pe termen lung în alt stat membru al Uniunii Europene sau stat parte la Acordul Schengen (inclusiv San Marino, Andorra, Monaco și Vatican), precum și membrii familiilor acestora, cu scopul de a se întoarce în statul în care au reședința;
  3. Cetățenii Serbiei, Republicii Macedonia de Nord, Muntenegrului și Turciei, cu scopul de a se întoarce în statul ai cărui cetățeni sunt;

Tranzitul este permis doar pentru întoarcerea în statul de reședință și numai în cazurile în care se poate garanta părăsirea imediată a teritoriului Republicii Bulgaria. 

 

Prin ordinul nr. RD-01-274 din 21 mai 2020, a fost eliminată condiția notificării autorităților bulgare de către misiunile diplomatice cu privire la tranzitarea teritoriului Republicii Bulgaria. În schimb, la intrarea pe teritoriul Republicii Bulgaria, cetățenii vor completa o declarație (disponibilă AICI), prin care persoana menționează că:

  1. Nu are simptome specifice îmbolnăvirii cu COVID-19.
  2. Nu este pusă sub carantină.
  3. A luat cunoștință de situația epidemiologică din Republica Bulgaria, precum și de riscurile privind îmbolnăvirea cu COVID-19.
  4. Va respecta măsurile anti-epidemiologice introduse pe teritoriul Republicii Bulgaria prin ordinele ministrului sănătății.
  5. Călătorește pe propriul meu risc.
  6. Scopul călătoriei.
  7. Se angajează să părăsească fără întârziere teritoriul Republicii Bulgaria (se aplică doar pentru persoanele care tranzitează teritoriul Republicii Bulgaria).
  8. Pentru furnizarea de date false, răspunde conform prevederilor legislației Republicii Bulgaria.

 

În prezent, nu mai există niciun mijloc de transport regulat între Sofia și București (autocar, tren, avion). Se poate, în schimb, apela la serviciile unui taxi sau se poate închiria unui autoturism/microbuz cu șofer. Ambasada României la Sofia nu poate asigura transportul în tranzit, dar poate oferi informații pentru identificarea unor mijloace de transport. Decizia de a îmbarca pasageri pe cursele aeriene aparține exclusiv companiilor aeriene.

 

  • În cazurile în care, șoferii mijloacelor de transport marfă, care transportă mărfuri și bunuri, destinate altor state, pentru care se permite trecerea în regim de tranzit prin Republica Bulgaria, însă din cauza interdicției din partea unui alt stat, care se învecinează cu Republica Bulgaria, nu pot părăsi statul, se stabilește o locație, unde va trebui să staționeze autovehiculul de transport și șoferul, până la ridicarea restricției respective.
  • În conformitate cu Orientările privind măsurile de gestionare a frontierelor în vederea protejării sănătății și a asigurării disponibilității mărfurilor și serviciilor esențiale, adoptate de Comisia Europeană la 16 martie 2020, Consiliul de Miniștri al Republicii Bulgaria a desemnat, la 1 aprilie 2020, punctele de trecere a frontierei interne relevante din cadrul TEN-T, precum și puncte suplimentare de trecere a frontierei, drept „culoare verzi” de trecere a frontierei, pentru transportul de mărfuri:

o    Grecia – puncte principale Kulata și Kapitan Petko Voivoda, punct secundar Ilinden.

o    România – puncte principale Ruse și Vidin, puncte secundare Oriahovo și Silistra.

o    Serbia – Kalotina.

o    Turcia – Kapitan Andreevo.

o    Republica Macedonia de Nord – Gyueshevo.

 

MĂSURI ÎN PLAN INTERN:

  • Persoanele care se află în locuri publice, inclusiv în parcuri, pe stradă și în stațiile mijloacelor de transport în comun, trebuie să respecte distanțarea fizică socială și toate măsurile anti-epidemie; Pentru spațiile publice închise (inclusiv transportul public, obiectivele comerciale, sportive și culturale, clădirile administrative, bisericile, alte spații unde sunt furnizate servicii publice) este obligatorie purtarea unei măști de protecție sau a altor materiale care să acopere nasul și gura.
  • Între orele 08.30-10.30, se interzice accesul în magazinele alimentare și farmacii persoanelor sub 60 de ani.
  • Sunt interzise adunările cu peste 10 persoane, cu excepția celor sportive.
  • Sunt interzise activitățile științifice cu public (conferințe, simpozioane etc.).
  • Rămâne interzisă organizarea activităților culturale și de divertisment în spații închise (teatru, concerte, evenimente scenice și altele), cu excepția vizitelor la muzee, galerii, biblioteci și cinematografe. Activitățile care nu sunt interzise se desfășoară cu utilizarea a până la 30% din capacitate.
  • Este interzisă frecventarea spațiilor sportive și pentru copii și facilitățile din spațiile publice închise.
  • Începând cu 1 mai 2020, a fost revocată măsura interzicerii vizitării zonelor montane, parcurilor naționale și parcurilor naturale din afara orașelor. Vizitele trebuie efectuate fără utilizarea transportului public și a telecabinelor, iar vizitele la cabane și obiective turistice rămân interzise.
  • Este permisă vizitarea muzeelor și galeriilor aflate în spații deschise, desfășurarea de evenimente aflate în spații deschise și deschiderea cinematografelor, cu respectarea cerințelor de distanțare socială și a tuturor măsurilor anti-epidemice.
  • S-au redeschis centrele comerciale (mall-uri) și sălile de sport. Restaurantele, barurile, fast-food-urile, cafenelele, centrele de divertisment și locurile de joacă pentru copii din cadrul centrelor comerciale vor rămâne închise. Restaurantele pot fi redeschise doar în măsura în care au zone în aer liber și intrare separată.
Mai multe articole despre:
declaratie bulgaria