Mărturie CUTREMURĂTOARE din avion: Ce a făcut Adrian Iovan în momentele dinaintea prăbuşirii
Medicul Sorin Ianceu este unul dintre cei cinci supravietuitori ai accidentului aviatic din Apuseni. El a povestit care a fost starea lui Adrian Iovan in momentul in care si-a dat seama ca avionul se prabuseste, scrie BZI.ro.
Medicul Sorin Ianceu a subliniat ca, in ciuda unor informatii, pilotul Adrian Iovan nu a dorit sa semene panica printre ocupantii avionului, concentrandu-se, in schimb, pe manevrele salvatoare.
"Nu stiu de unde stiti dvs. ca ar fi strigat "atentie, ne prabusim". Noi suntem cinci supravietuitori, si va pot spune sigur ca mai este unul in salon cu mine care a fost in spatele pilotului. Nu a spus niciun cuvant si nu a semanat panica intre noi, a incercat sa redreseze avionul pana ultimul moment", a povestit medicul Sorin Ianceu.
Medicul a mai spus ca dupa ce va fi externat vrea sa se intoarca la Horea, la salvatorii sai: "Primul lucru pe care il voi face va fi sa ma duc la Horea. Vreau sa mai intalnesc cu toti, nu numai cu toti cei trei, ca un sat intreg a iesit sa ne salveze. S-a mobilizat in mod exemplar un sat intreg. Vreau sa ma duc la Horea pentru ca datorita acelor oameni astazi copiii mei au un tata. Al doilea drum, vreau sa merg la Bucuresti la mormantul celor doi, al Aureliei si al lui Adrian Ionav, sa depun o floare si apoi o sa ma intorc in ceea ce numesc eu templul chirurgiei, la Fundeni, sa ma vad cu bunul meu prieten Radu Zamfir si sa salut tot colectivul de acolo".
Sorin Ianceu a tinut legatura cu medicul Radu Zamfir, care deja aparticipat la mai multe prelevari de organe, dupa accident. "Da, m-a sunat sa imi spuna ca pleaca azi. Mi-a trimis mesaj sa imi spuna ca a decurs bine prelevarea, in seara asta merge la alta prelevare", a mai spus medicul Sorin Ianceu.
Pilotul Adrian Iovan si studenta Aurelia Ion, in varsta de 23 de ani, au murit luni, in cumplitul accident de avion din Muntii Apuseni. Din pacate, autoritatile au ajuns mult prea tarziu la locul tragediei, iar cei erau deja decedati si aproape inghetati la sosirea echipajelor medicale si a jandarmilor.