MENIU

Inundaţii devastatoare, ploile au făcut ravagii în toată ţara (VIDEO)

<p>Inundatiile au făcut &icirc;n Timiș, după cum arată un material Realitatea de Timis</p>

Ploile continuă să facă ravagii. Zeci de gospodării din Timiș sunt sub ape și mai mulți oameni au fost evacuați. Zona s-a aflat sub cod roșu de inundații până în această dimineață, însă hidrologii ar putea să prelungească avertizarea. Probleme sunt și în alte județe. La Botoșani un tractor a fost luat de ape, iar șoferul a fost salvat cu greu de pompieri.

Imaginile dramatice au fost surprinse la Ohaba Lungă. Strada principală s-a transformat în lac după ce apa a năvălit în sat. Doi bătrâni au fost scoși de pompieri din casă pe brațe și evacuați cu barca. 

În județul Timiș, localnicii stau cu spaima marilor inundații care au distrus localități întregi în anul 2005. Acum, pe râul Bega, se înregistrează aceleași cote de maxim istoric atinse atunci.

În Timiș, bilanțul este unul sumbru. Au fost inundate 46 de gospodării, iar pompierii au evacuat 11 persoane.

Momente la fel de dramatice au fost şi în Moldova. La Botoșani, un tractorist a fost la un pas să fie luat de viitură, după ce a rămas izolat pe tractorul răsturnat, iar pentru salvarea lui au intervenit pompierii.

Și în Arad, la Bata, oamenii s-au trezit cu apa în case. Și de aici pompierii au evacuat două persoane. 

Ploile s-au abătut și asupra județului Argeș. Așa arăta ieșirea din Pitești după o rupere de nori. Pe o stradă dintre blocuri apa a depășit chiar și nivelul roților de la mașini. În Câmpulung oamenii mai aveau puțin și ieșeau cu barca din casă. Mai multe gospodării au fost inundate și în comuna Bascov.

În Hunedoara a fost cod portocaliu de vreme severă. Cantitatea de apă căzută a depășit 40 de litri pe metru pătrat, peste o sută de gospodării au fost inundate. 

sursă video: Realitatea TV

Mai multe articole despre:
null