MENIU

FOTO/ Accident ȘOCANT în Teleorman: O maşină a intrat într-un grup de persoane!

Accident ȘOCANT în Teleorman: O maşină a intrat într-un grup de persoane
Accident ȘOCANT în Teleorman: O maşină a intrat într-un grup de persoane

Patru persoane au fost rănite, astăzi, după ce au fost lovite din plin de un autoturism, în localitatea Bujoru din Teleorman, relatează realitateadeteleorman.net.

Pentru gestionarea acestui eveniment, la fața locului s-au deplasat 3 echipaje de pompieri, cu o mașină de stingere, o ambulanță SMURD și un ATPVM, iar SAJ Teleorman cu două echipaje medicale.

„Au rezultat 4 victime, o femeie de aprox. 42 de ani, conștientă, însă în stare de șoc, preluată de echipajul paramedical al autospecialei de transport personal și victime multiple (ATPVM), o femeie de cca. 35 de ani, în stop cardiorespirator, preluată de echipajul SAJ Teleorman, care a început rapid manevrele de resuscitare, o tânără de 19 ani, inconștientă, cu multiple traumatisme, preluată de un echipaj SAJ și transportată la UPU Alexandria și o minoră de 15 ani, inconștientă, cu multiple traumatisme, preluată de SMURD Zimnicea și transportată la UPU Alexandria”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman, Gelu Dragomir.

 

Mai multe articole despre: