Vești proaste: facturi mai mari la curent de la 1 aprilie 2025. Ce trebuie să știe românii
Românii se vor confrunta cu facturi mai mari la electricitate începând din aprilie 2025, când se va încheia schema de plafonare a prețurilor la energie.
Laurențiu Urluescu, președintele Asociației Furnizorilor de Energie din România (AFEER), a lansat acest avertisment în cadrul unei conferințe de specialitate. Potrivit acestuia, micii consumatori vor fi cei mai afectați de această schimbare, în special cei care au un consum lunar de sub 100 de kilowați-oră.
Facturi mai mari la electricitate
Urluescu a subliniat că actualul tarif de 0,68 lei pentru consumatorii mici nu este sustenabil, iar odată ce piața va deveni liberă, aceștia se vor confrunta cu creșteri semnificative. „De la 1 aprilie anul viitor, și să nu considerați că e o păcăleală, se termină schema de plafonare a prețurilor. Cei care consumă în jur de 50 de kilowați-oră pe lună vor plăti cu aproximativ 20-25 de lei mai mult lunar", a explicat președintele AFEER, citat de AGERPRES.
De asemenea, Urluescu a evidențiat că autoritățile fac eforturi pentru a sprijini consumatorii vulnerabili, dar a subliniat necesitatea ca ajutoarele să fie direcționate exclusiv către cei care au cu adevărat nevoie. "Sunt consumatori în România care trebuie ajutați, dar nu toți", a punctat el.
Pe lângă creșterile de prețuri la electricitate, Urluescu a menționat că, începând cu anul 2026, furnizorii vor fi obligați să includă în facturile de gaze naturale și costurile legate de certificatele de carbon, ceea ce va duce la o nouă majorare a facturilor pentru toți consumatorii.