MENIU

Cea mai frumoasă ieşire din scena vieţii: savantul a cântat "Oda bucuriei" şi s-a sinucis asistat

David Goodall

David Goodall, un cunoscut om de ştiinţă australian, ajuns la vârsta venerabilă de 104 ani, a apelat la sinuciderea asistată în Elveţia.

David Goodall, care nu suferă de nicio boală terminală, a decis să vină în Elveţia unde sinuciderea asistată este legală, spre deosebire de Australia.

David Goodall, aflat în deplinătatea forţelor sale mintale, a spus că a sosit timpul să plece întrucât calitatea vieții sale s-a deteriorat, potrivit Euronews.

"Ajuns la vârsta mea, este important să ai libertatea de a-ţi alege singur ziua şi modul în care să mori", le-a declarat David Goodall jurnaliştilor care l-au vizitat în camera sa de hotel cu mai puţin de 24 de ore înainte de momentul morţii.

Reputatul ecologist și botanist David Goodall a mărturisit că este deprimat în primul rând din cauza dependenței de ceilalți o dată cu înaintarea cu vârsta.

David Goodall le-a cântat jurnaliştilor o mișcare din Oda bucuriei a lui Beethoven. "Dacă ar trebui să aleg ceva, mă gândesc că ar fi ultima mișcare din Simfonia nr. 9 de Beethoven", a spus Goodall care a cântat cu voce tare un fragment Oda bucuriei.

David Goodall s-a stins din viaţă joi la ora locală 12:30 (10:30 GMT) la Basel, a anunţat Fundaţia Exit International.

Mai multe articole despre:
David Goodall