MENIU

Cu excavatoarele la furat de fier vechi

Captură impresionantă a jandarmilor gălăţeni. După o acţiune de filaj desfăşurată pe parcursul mai multor nopţi, autorităţile au anihilat, în această seară, o reţea de hoţi de fier vechi.

Pentru a fura fierul vechi, banda a procurat trei exacavatoare foarte puternice. Ţinta atacului: halda de zgură a Combinatului Siderurgic Mittal Steel din Galaţi. Conducătorii utilajelor susţin că au fost angajaţi recent şi nu îl cunosc prea bine pe patron. Cele 50 de tone de fier valorează la centrele de achiziţie peste 200 de milioane de lei vechi. Pentru combinatul siderurgic valoarea este însă mai mare, întrucât piesele sustrase erau folosite în procesul tehnologic.

Poliţiştii gălăţeni vor continua cercetările în acest caz, pentru a-i descoperi pe capii reţelei.
Mai multe articole despre:
Mittal Steel