Ce păţeşti de la prea mult sex
Studiile au dovedit că partenerii foarte "activi" sexual se pot confrunta cu probleme de sănătate, de la afecţiuni minore, până la slăbirea imunităţii şi afecţiuni ale prostatei.
Un studiu realizat de o echipa de cercetători de la Universitatea din Zurich, din Elveţia, au dovedit că sexul practicat cu o frecvenţă mai mare de trei ori pe săptămâna poate slăbi sistemul imunitar, favorizând apariţia infecţiilor de tot felul. Oamenii de ştiinţă nu încurajează nici lipsa totală a sexului.
"Nici relaţiile sexuale nimfomanice nu sunt benefice, dar nici lipsa lor. Frecvenţa optimă ar fi două relaţii sexuale săptămânal. Mai mult de trei relaţii pe săptămână şi mai puţin de două duc la scăderea anticorpilor, adică slăbesc imunitatea”, a declarat dr. Tillman Kruger, unul dintre autori.
Bărbaţii foarte activi sexual în tinereţe prezintă riscul de a dezvolta cancer de prostată, arată un studiu recent efectuat al Universităţii Nottingham, din Anglia. Participanţii au fost împărţiţi în două categorii: jumătate fuseseră diagnosticaţi cu cancer la prostată, iar restul erau sănătoşi. Ei au fost întrebaţi despre frecvenţa activităţii sexuale (inclusiv masturbare) la vârstă de 20, 30 şi 40 de ani şi despre numărul de partenere. Cercetătorii au speculat faptul că hormonii sexuali sunt responsabili la unii bărbaţi atât pentru apetitul sexual mare, cât şi pentru dezvoltarea ulterioară a cancerului de prostată, relatează intimatemedicine.com.
Sursa: doctorulzilei.ro