MENIU

Caz revoltător. O tânără de 27 de ani a murit în timpul serviciului. I s-a făcut rău, dar șefii nu au lăsat-o să plece acasă

Foto arhivă

Acuzaţii grave după ce o tânără de 27 de ani, din Bucureşti, a făcut infarct şi a murit la serviciu. Tânăra a avut un prim leşin, la începutul zilei de muncă, dar şefii au refuzat să cheme o ambulanţă sau să îi dea drumul acasă, spun martorii.

Abia după al doilea leşin au sunat la 112, dar a fost prea târziu. Decesul tragic al tinerei vine în contextul în care cei peste 100 de angajaţi ai companiei, care lucrau în format hibrid, au fost chemaţi de curând la birou, o decizie care a dus la conflicte şi un val de demisii.

Tânăra lucra la o editură specializată în publicaţii academice, din Bucureşti. În jurul orei 11:00, şi-a pierdut prima dată cunoştinţa, spun martorii. "A leşinat şi nimeni nu a chemat salvarea, pentru că ea şi-a revenit. Dar nici nu a fost trimisă acasă", povesteşte Ioana, martor la tragicul eveniment.

Angajata ar fi primit o simplă pastilă de calciu de la şefii ei. La ora 13:00, s-a prăbuşit din nou. "A căzut de pe scaun, efectiv. A leşinat. Şi a căzut, a vomitat. Şi după aceea colegii au chemat 112", spune un martor. "A fost chemată ambulanţa şi în timpul acesta ea a fost resuscitată pentru că era inconştientă şi nu mai putea să respire", adaugă Ioana.

La caz a ajuns mai întâi o ambulanţă fără medic. Manevrele de resuscitare au fost continuate de echipajul unei a doua ambulanţe, venite la caz. Medicul a pronunţat decesul după o oră. Trupul tinerei de 27 de ani a fost luat de cei de la Medicina Legală. Urmează autopsia care va evidenţia cauza exactă a morţii. Colegii fetei spun că organismul acesteia ar fi cedat de la volumul mare de muncă şi de la stres.La caz a ajuns mai întâi o ambulanţă fără medic. Manevrele de resuscitare au fost continuate de echipajul unei a doua ambulanţe, venite la caz. Medicul a pronunţat decesul după o oră. Trupul tinerei de 27 de ani a fost luat de cei de la Medicina Legală. Urmează autopsia care va evidenţia cauza exactă a morţii. Colegii fetei spun că organismul acesteia ar fi cedat de la volumul mare de muncă şi de la stres.

A lucrat de acasă timp de 4 ani

Tânăra, alături de cei peste 100 de colegi ai săi, a lucrat de acasă timp de patru ani. Cu o lună în urmă, angajaţii au fost chemaţi înapoi, la birou. Atunci ar fi crescut şi presiunile managerilor, susţin martorii. "Sunt rugaţi să facă şi overtime care nu este plătit. Siliţi mai mult. Acum se dau demisii în masă, iar acest deces este tot pe fond de oboseală şi de stres", poevesteşte Ioana, martor.

Ea nu era ştiută cu probleme de sănătate şi avea doar 27 de ani. Reprezentanţii editurii nu au putut fi contactaţi pentru un punct de vedere, precizează sursa citată.

Un caz similar a avut loc la sfârşitul lunii august, în Timişoara. O tânără de 33 de ani s-a sinucis, când, după patru ani de muncă remote, a fost chemată la birou. Colegii de la multinaţionala pentru care lucra s-au plâns că revenirea la munca în format fizic a însemnat presiuni şi hărţuiri: "Toţi puteau lucra de acasă. Tactica de chemat la job fizic este ca să fii umilit public prin birouri".

Ultimele sondaje arată că peste 80 la sută dintre angajaţii care lucrau de acasă sau în sistem hibrid, în pandemie, au fost chemaţi să muncească la birou.

Mai multe articole despre:
tanara 27 ani moarta la birou