Cântăreaţă din România, desfigurată de injecţiile pentru buze. Ce decizie drastică a luat
Denisa Tănase, de la trupa Bambi, este în culmea fericirii. Dupa nouă ani de chin, artista este mai fericită ca niciodată.
A reuşit să scape de substanţa din buze care o transformase într-o persoană greu de recunoscut.
În urmă cu nouă ani, vedeta şi-a injectat în buze o soluţie care avea să devină coşmarul vieţii sale. În loc să o facă mai frumoasă, aceasta i-a desfigurat faţa vedetei.
De-a lungul anilor, artista a tot încercat să scape de soluţia injectată, însă niciun medic nu a vrut să o opereze. Ba mai mult, la începutul anului, Denisa a vrut să-şi încerce norocul la o clinică din Istanbul, astfel că, în urmă cu două zile, cântăreaţa a scăpat de otrava care îi desfigurase întreaga faţă. Nu a fost nevoie de anestezie, iar dupa cinci minute intervenţia chirurgicală a luat sfârşit, notează cancan.ro.