MENIU

Ciolacu a bătut palma cu reprezentanții persoanelor cu dizabilități: veniturile pensionarilor NU se vor diminua. Anunțul Guvernului

Ciolacu a bătut palma cu reprezentanții persoanelor cu dizabilități: veniturile pensionarilor NU se vor diminua/ Guvernul României

Premierul Marcel Ciolacu şi reprezentanţii asociaţiilor persoanelor cu dizabilităţi au agreat soluţiile şi calendarul de modificare a legislaţiei, astfel încât veniturile persoanelor cu handicap vizual grav, precum şi ale persoanelor cu handicap grav şi accentuat să fie menţinute la un nivel care să asigure un trai decent, anunţă Executivul, joi, într-un comunicat de presă remis după întâlnirea premierului cu reprezentanţii asociaţiilor.

”Respect munca, dreptul la o viaţă decentă şi este absolut firesc să venim cu soluţiile legislative care să răspundă aşteptărilor dumneavoastră. Am implicat instituţiile guvernamentale responsabile pentru ca prin dialog să modificăm legislaţia într-un calendar cât mai strâns, în avantajul semenilor noştri cu dizabilităţi”, a transmis Ciolacu la întâlnirea de la Palatul Victoria.

Potrivit calendarului discutat, până la sfârşitul acestei săptămâni, grupul de lucru format la nivelul Guvernului va transmite reprezentanţilor organizaţiilor cu dizabilităţi un set de propuneri de modificare a Legii nr. 448 din 6 decembrie 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare.

”Aceste propuneri vor avea în vedere menţinerea nivelului veniturilor de care beneficiază în prezent şi completarea acestor venituri cu noi forme de sprijin pentru o viaţă decentă”, arată Guvernul. În decurs de o săptămână, este aşteptat un punct de vedere cu privire la setul de propuneri, hotărârea finală urmând să fie agreată de comun acord de toate organizaţiile reprezentative ale persoanelor cu dizabilităţi.

”După această etapă, grupul de lucru instituit în acest sens la nivelul Guvernului va iniţia un proiect de act normativ cu putere de lege. Asupra acestui proiect vor avea loc consultări la nivelul coaliţiei de guvernare iar, ulterior, va fi transmis spre dezbatere şi aprobare Parlamentului, astfel încât în luna noiembrie noile reglementări să fie adoptate”, mai precizează Executivul.

Din partea Guvernului, alături de premierul Marcel Ciolacu la consultări au mai participat vicepremierul Marian Neacşu, reprezentanţi ai Ministerului Muncii, dar şi ai Casei Naţionale de Pensii.