Pensiile românilor de rând au înghețat, specialii din Justiție se lăfăie cu venituri de 10 ori mai mari
În timp ce pensiile românilor de rând abia ajung la 560 de euro, pensiile speciale au crescut considerabil. Spre exemplu, un magistrat încasează peste 5 mii de euro lunar, o suma de nouă ori mai mare comparativ cu pensia unui român obișnuit, potrivit Realitatea Plus.
Potrivit cifrelor Casei Naționale de Pensii, pensia medie a depășit valoarea coșului minim de consum doar în sectorul 1 al Capitalei. În rest veniturile medii înregistrate la nivel național au rămas sub coșul de consum.
Specialiștii spun că anul acesta ne putem aștepta la scăderea puterii de cumpărare din cauza noilor taxe și a inflației care va crește, iar mulți oameni nu vor reuși să acopere cheltuilelile.
Cele mai mici pensii la nivelul lunii decembrie a anului trecut au fost întregistrate în Botoșani, Bistrița , Satu Mare, iar cele mai mari în sectorul 1, Brașov, Constanța , Gorj.
Guvernul a recalculat toate cele 4,6 milioane de dosare de pensii, iar 3,8 milioane de români au primit majorări – cele mai multe cuprinse între 1 leu și 500 de lei.