Alegerile prezidențiale, din nou în aer: data a fost amânată iar de Guvern. Când sunt așteptați românii la vot
Alegerile prezidențiale se amână. Asta pentru că varianta anunțată inițial cu primul tur pe 23 martie și al doilea pe 6 aprilie nu mai este posibilă. Pentru a se întâmpla acest lucru, Guvernul trebuia să adopte o hotărâre cu cel puțin 75 de zile înainte de primul tur de scrutin, iar termenul limită era chiar astăzi, 7 ianuarie.
Guvernul nu a anunțat, însă, o astfel de ședință în care să adopte o hotărâre de acest fel în cursul zilei de astăzi, însă o întâlnire va avea loc mâine. Însă aceasta este o ședință de coaliție.
Până în acest moment nu au fost anunțate datele exacte ale alegerilor prezidențiale, însă liderul PNL, Ilie Bolojan, a declarat că alegerile ar putea avea loc în luna mai.
Potrivit declarațiilor liderilor din coaliție, care spuneau că nu vor nici campanie electorală, nici alegeri în perioada sărbătorilor pascale, primul tur ar urma să aibă loc la finalul lunii mai, iar al doilea - la începutul lunii iunie.
Până atunci, Klaus Iohannis rămâne în funcția de președinte al României.