MENIU

Profituri record pentru băncile din România, în primele 6 luni din 2024. Suma fabuloasă obținută numai din dobânzi

Profituri record pentru băncile din România, în primele 6 luni din 2024. Foto/Profimedia

Băncile care activează pe piața românească au înregistrat profituri istorice în primele șase luni ale acestui an. Băncile au obţinut un câştig suplimentar din dobânzi de peste 13 miliarde de lei.

Băncile au încasat în primul semestru din 2024 venituri din dobânzi pentru creditele acordate de 24,4 miliarde de lei, mai mari cu circa 4 miliarde de lei, respectiv cu 18,4% peste nivelul încasărilor din aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor de Banca Națională a României.

Creşterea substanţială a încasărilor din dobânzi a fost influenţată şi de nivelurile încă ridicate ale indicilor de referinţă ROBOR şi IRCC, în jurul a 6%.

O întrebare care se conturează este cât de corelate sunt câştigurile bancherilor cu ascensiunea creditării şi a economiei. Creditarea privată a crescut cu un ritm mediu modest, de doar 5,6%, în S1/2024, sub viteza medie din 2023. Şi economia a încetinit, înregistrând în S1/2024 o creșterea de doar 0,7% faţă de S1/2023, pe serie brută.

Dobânzile încasate de bănci pentru creditele acordate reprezintă principala sursă de câștig

BNR a menţinut în primul semestru din acest dobânda-cheie la 7%, pentru ca ulterior, în lunile iulie şi august să opereze două ajustări, rata coborând până la 6,5%.

Indicele ROBOR la 3 luni, care este folosit ca referinţă pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate de populaţie înainte de luna mai 2019, dar şi pentru creditele curente ale companiilor în lei, a avut o valoare medie de peste 6% în S1/2024. Iar noul indice IRCC, folosit ca reper pentru creditele retail noi în lei luate după 2019, a fost de 5,97% în T1/2024, respectiv 5,90% în T2/2024.

Dobânzile la lei au început să sprinteze din a doua parte a anului 2022, în condiţiile în care şi inflaţia a explodat atunci, depăşind 16%, iar dobânzile au rămas ridicate şi în anul 2023 şi în S1/2024, deşi inflaţia a mai scăzut, până la 6,6% în decembrie 2023 şi în jurul a 5% în prima parte a acestui an.

SURSA

Mai multe articole despre:
profituri record pentru banci 2024