MENIU

Atenționare sanitar-alimentară, într-un supermarket din România: un produs la mare căutare, RETRAS de la VÂNZARE

Produs retras de la raft, într-un supermarket din România

Un sortiment de mărar uscat și mărunțit a fost retras de la vânzare din rafturile hipermarketului care-l distribuia. Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară a transmis o alertă în acest sens, ca urmare a notificării primite chiar din partea comerciantului. 

Alerta alimentară vizează un plic de mărar, frunze uscate și mărunțite, în componența căruia s-au depășit limitele maxime admise ale reziduurilor de pesticide: Chlorpyrifos, Carbendazim, Penconazole, Pendimethalin și Vinclozolin.

Potrivit alertei alimentare, cumpărătorii care au acasă acest tip de mărar sunt sfătuiți să nu-l consume, iar dacă îl vor returna magazinului, își vor primi banii înapoi, fără a fi nevoie de prezentarea bonului fiscal.

Produsul respectiv poate prezenta un risc potențial pentru sănătate în caz de consum repetat, pe termen lung, a averizat hipermarketul care a distribuit produsul.