MENIU

6 români au vrut să fure Fiscul la Loteria bonurilor. Li s-a retras premiul de 8.500 lei

<p>Loteria bonurilor fiscale</p>

Loteria bonurilor fiscale. Ministerul Finanțelor Publice a achitat 94 de premii în valoare netă de 8.496 lei pentru fiecare câștigător, pentru extragerea din 28 iunie.

Loteria bonurilor fiscale. Norocul le-a adus numai belele unor posesori de bonuri fiscale care au participat la extragerea organizată de stat. 6 dintre cei care au trecut şi de a doua etapă de selecție se pare că au vrut să înşele Fiscul:

"În urma acțiunilor de verificare a autenticității bonurilor fiscale câștigătoare de către Direcția Generală Antifraudă Fiscală, au fost invalidate 6 bonuri fiscale, în condițiile în care au fost constatate împrejurări privind săvârșirea unor fapte de natură penală pentru care au fost sesizate organele penale competente. Din aceste motive, plata celor 6 premii a fost suspendată, în conformitate cu prevederile legale", se spune în comunicatul de presă al Finanţelor.

Ministerul Finanțelor Publice a plătit vineri, 25 septembrie, premiile aferente extragerii ocazionale organizate în data de 28 iunie a.c., la care au participat bonurile fiscale emise în intervalul calendaristic 29 martie - 31 mai 2015.

Valoarea brută a unui premiu este de 10.000 de lei, ca urmare a împărțirii fondului de premiere de 1.000.000 lei la numărul maxim de 100 de câștigători. Cele 100 de bonuri câștigătoare au fost stabilite în cadrul celei de a doua etape de selecție – extragerea organizată în data de 6 august 2015, conform prevederilor OUG 10/2015, cu modificările și completările ulterioare.

LISTA celor 100 de câştigători poate fi văzută aici

Mai multe articole despre:
loteria bonurilor fiscale