Cutremur de magnitudine însemnată, luni dimineața, în România Un cutremur de 3,2 grade a avut loc, luni dimineața, în România.
Alex Găvan, despre modul iresponsabil în care oamenii consumă resursele Terrei Alpinistul român a lansat un avertisment pe Facebook, în care încearcă să-i facă pe oamenii din jurul său să conștientizeze problemele reale cu care se confruntă Planeta. Alex Găvan a amintit de data de 22 August 2020, când s-a petrecut Earth Overshoot Day (Ziua Depășirii sau Ziua Suprasolicitării Pământului).
Sală de sport cuprinsă de flăcări în Argeș Alertă vineri într-o comună din județul Argeș după ce sala de sport a școlii primare din Slobozia a fost cuprinsă de flăcări uriașe, în urma unui incendiu de vegetație.
100.000 de oameni au fost deja evacuați din calea incendiilor din California (SUA) Peste 100.000 de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele în California, în urma ordinelor de evacuare, din cauza unora dintre cele mai grave incendii din istoria statului american, iar zone întregi au fost acoperite vineri de nori groşi de fum, relatează AFP.
Eco Sud S.A., drept la replică în urma unui material privind groapa de gunoi Vidra Compania Eco Sud S.A. a prezentat un drept la replică, în urma publicării pe site-ul realitatea.net a unui articol preluat din publicația online puterea24.ro, prin care se sugerează că locuitorii din zona Depozitului Ecologic Vidra și ponețiala legătură . Mii de cazuri de boli respiratorii în apropierea gropii Vidra. Risc de morbiditate triplu
Hectare întregi de miriște, cuprinse de flăcări, în județul Giurgiu. Patru autospeciale de stingere au intervenit Pompierii giurgiuveni au intervenit în ultimele 24 de ore la stingerea a trei incendii de miriște și vegetație uscată. Unul dintre incendii s-a produs în Giurgiu. Incendiul a avut loc pe un teren agricol aflat pe marginea DJ 504 Giurgiu-Vieru.
Maldive, paradisul invadat de microplastic Marea cristalină cu o mie de nuanțe de albastru, plaje cu nisip fin și recifuri de corali. Maldive este considerat Raiul pe pământ, și totuși, concentrația de microplastice în apele sale este una dintre cele mai ridicate din lume.
Analiză. Mii de cazuri de boli respiratorii în apropierea gropii Vidra. Risc de morbiditate triplu! Localitățile din zona Vidra, cunoscute în trecut ca reprezentând cel mai mare bazin legumicol din zona București Ilfov, sunt recunoscute în ultimii ani pentru apropierea de groapa de gunoi de la Vidra.
Noul Cod Silvic a fost adoptat. Furtul de arbori va fi pedepsit penal, iar camioanele folosite vor fi confiscate. Accesul bicicliștilor în pădure, doar pe trasee marcate Parlamentul a aprobat, miercuri, Noul Cod Silvic. Noile modificări vor intra în vigoare după ce legea va fi promulgată de președintele Klaus Iohannis. Printre modificări se numără confiscarea vehiculelor folosite pentru comiterea infracțiunilor silvice, înăsprirea sancțiunilor și încadrarea la infracțiune a oricărui furt de arbori, indiferent de cantitate. De asemenea, accesul bicicliștilor în pădure va fi permis doar pe trasee marcate.
Cutremur de 6,6 grade, în Filipine: SUTE de replici Sute de replici s-au produs după seismul cu magnitudinea 6,6 care a zguduit, marţi, centrul Filipinelor, a declarat, miercuri, Renato Solidum, directorul Institutului filipinez pentru Vulcanologie şi Seismologie, avertizând locuitorii să stea departe de casele şi clădirile avariate care s-ar putea prăbuşi.
Fermierii afectați de secetă vor primi despăgubiri de 850 de milioane de lei Ministerul Agriculturii a alocat 850 de milioane de lei pentru despăgubirea fermierilor afectați de secetă. Banii asigură aproximativ 80% din cuantum, care va fi direcţionat în septembrie. La rectificarea bugetară recentă, bugetul MADR a fost suplimentat cu 3,445 miliarde lei, urmând ca la cea din octombrie să fie alocată diferența de fonduri.
Efect IREVERSIBIL al încălzirii globale: Nivelul mării va crește cu 60 de centimetri până la sfârșitul secolului Oamenii de știință atrag un semnal de alarmă privind topirea calotei glaciare în Groenlanda. Potrivit acestora, fenomenul este ireparabil, ”chiar dacă încălzirea globală se va opri astăzi”. Calota glaciară va continua să se micșoreze întrucât ninsorile nu mai compensează pierderea de gheață.
Exclusiv Nelu Tătaru, despre scenariul sumbru cu 2.800 de cazuri Covid-19 pe zi: Este posibil dacă mai intervine o dată CCR sau Avocatul Poporului Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a reamintit vineri, în emisiunea ”Legile Puterii” de la Realitatea Plus, efectele negative ale deciziilor CCR și ale Avocatului Poporului din timpul perioadei de urgență și de alertă, în urma cărora mii de persoane testate pozitiv au putut părăsi spitalul și au încălcat izolarea. Repetarea unor astfel de decizii va putea duce la scenariul sumbru vehiculat, conform căruia în toamnă am putea înregistra 2.800 de cazuri de Covid-19 pe zi.
Serie de cutremure în România! Este al cincilea în doar două zile Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grade pe scara Richter a avut loc luni după-amiaza în județul Buzău. Este al cincilea cutremur produs în România în ultimele 36 de ore și al treilea din zona Vrancea, județul Buzău în ultimele două zile.
Alertă meteo! Cod galben de INUNDAȚII în județul Suceava până la miezul nopții. Ce râuri vor fi afectate Hidrologii au emis, luni, o avertizare cod galben de inundații, valabilă pe râuri din județul Suceava, până la ora 24.00.
Garda de Mediu: Amenzi de peste 40 de milioane de lei în primele șapte luni din 2020 Comisarii de mediu au aplicat, în primele şapte luni din 2020, amenzi în valoare de 42,275 milioane de lei, în creştere cu 36,34% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform datelor centralizate de Garda Naţională de Mediu (GNM).
Cod galben de inundații, pe 3 râuri din nordul țării Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o atenţionare Cod galben de inundaţii, ce vizează râuri din judeţele Maramureş şi Satu Mare.
Cutremur de 3,5 grade, în România, duminică dimineața Un cutremur s-a produs, duminică dimineața, în România.
1.100 de dosare PENALE întocmite pentru tăieri ilegale de lemn în prima jumătate a anului Instituţiile de control aflate în subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) au întocmit, în primele şase luni ale anului, 1.100 de dosare penale, iar peste 95% dintre acestea, respectiv 1.052, au fost încheiate pentru cazuri de tăieri ilegale identificate în teren.
Apa unui lac din România s-a înroșit, peste noapte. Cum se explică fenomenul Apa lacului de acumulare Poiana Marului, din judetul Caras-Severin, a devenit "sangerie", in urma unui fenomen natural pe care specialistii il numesc "inflorirea apei".
Legea Compostului, aprobată de Parlament. Ce spune ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor despre acest proiect legislativ Parlamentul a aprobat recent legea compostului, astfel că toate unităţile teritorial administrative ale României sunt obligate să organizeze colectarea separată a fracţiei biodegradabile de la fiecare familie din România, a afirmat marţi ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, la un post de televiziune.
Periș- Ilfov. Fermă de porci, amendă de 115.000 lei pentru poluare Amendă de 115.000 lei pentru poluarea aerului provocată astăzi de incendiul de la fosta fermă de porci din localitatea Periș (jud Ilfov). Urmare a incendiului puternic înregistrat ieri la fosta fermă de porci din Periș, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a trimis de urgență în zonă echipe ale Gărzii Naționale de Mediu, dar și autolaboratorul mobil din dotarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului. Astfel, comisarii Gărzii de Mediu au realizat un amplu control la societatea care deține aceasta proprietate.
Lacul morții. Apa care transformă orice vietate în statuie Unul dintre misterele Planetei este cel al unui lac din Tanzania, unde nicio vietate nu poate trăi după ce atinge suprafaţa apei.
Incendiu la o mănăstire din județul Tulcea Pompierii ISU Delta au fost alertați pe 10 august să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit care a cuprins două case nelocuite din incinta Mănăstirii Vovidenia din localitatea Slava Rusă, județul Tulcea.
Cutremur de magnitudine însemnată, luni dimineața, în România Un cutremur s-a produs, luni dimineața, în România.
Stare de urgență ecologică în Mauritius: Tone de petrol au ajuns în ocean! Insula, renumită pentru apele turcoaz, se confruntă cu un dezastru ecologic, după ce tone de petrol au ajuns în apă, de la o navă eșuată, încărcată cu 4.000 de tone de petrol. În imaginile devenite virale pe internet se poate vedea cum apele s-au înnegrit de la scurgere. Autoritățile sunt depășite de situație și au cerut ajutorul Franței pentru a limita dezastrul, relatează Realitatea PLUS.
Este oficial: groapa de gunoi Vidra funcționează ilegal. ANRSC a decis suspendarea licenței de operare Coșmarul locuitorilor din localitățile Sintești, Berceni, Vidra, Jilava, dar și din cartierul Berceni al Capitalei, toate situate în apropierea gropii de gunoi Vidra, pare că se apropie de sfârșit, scrie puterea.ro.
RealitateadeBucurești.net: 20 de vagoane de fecale trec neepurate în Dâmbovița în fiecare zi. Cu ce soluții vin specialiștii O cantitate comparabilă cu 20 de vagoane de fecale trece, în fiecare zi, neepurată în râul Dâmbovița, avertizează vicepreședintele fundației Eco-Civica, Dan Trifu, invitat al Mădălinei Dobrovolschi la o ediție specială live a Realității de București.
FOTO Incendiu puternic de vegetație, în Tulcea.150 de hectare de vegetație uscată și viță-de-vie, distruse Pompierii din Tulcea au fost solicitați să intervină, marți după-amiază, pentru limitarea efectelor unui incendiu de vegetație, produs la ieșirea din municipiul Tulcea spre localitatea Cataloi. După aproximativ șase ore, focul a fost stins.
Doi minori, reținuți pentru violență. Apelul Poliției Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au reținut doi minori, de 16 și 17 ani, acuzați de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Pe fondul unui conflict spontan, aceștia au lovit un tânăr de 19 ani.