//=Assets::insertQuantcastScript()?>
Articolele din categoria MEDIU:
Niciun occidental n-ar fi pus piciorul vreodată în România, să taie câtă pădure i-ar fi poftit inima, dacă n-ar fi știut căt de slabă și de manipulabilă este legislația noastră și cât de dezinteresați sunt românii în ceea ce privește resursele naturale. România s-a trezit, aproape peste noapte, golită de resurse: lemn, carbune, ape subterane și câte și mai câte. Cu fiecare an care trece, suntem tot mai sărăciți. De ce este atât de greu, uneori imposibil, să fie identificați cei care ne cumpără țara, palmă cu palmă? Pentru că, în foarte multe cazuri, sunt personaje și companii străine cu rădăcini bine înfipte în economia subterană.
Cazul retrocedării controversate a Masivului Retezat a luat sfârșit. După 13 ani de la începerea procesului, magistrații au decis, definitiv, că retrocedările unor suprafețe uriașe de teren din Retezat, către presupusele moștenitoare ale familiei Kendeffy, au fost făcute ilegal. Maria Kendeffy și fiica sa, ambele cetățene austriece, care nu au locuit niciodată în România, au obținut pe nedrept, în 2006, titluri de proprietate pentru peste 10 mii de hectare în masivul Retezat.
"Sub impactul încălzirii globale generalizate, fenomenele meteo extreme, respectiv valurile de caldură extremă, inundațiile, mega-incendiile și seceta prelungită, vor crește în intensitate, ceea ce va duce la un impact deosebit de mare asupra societății umane și a fiecăruia dintre noi", a avertizat, miercuri, într-o intervenție la Realitatea PLUS, profesorul universitar Mircea Duțu, președinte la Universitatea Ecologică și vicepreședinte al Comisiei de ecologie a Academiei Române. Expertul a făcut această declarație în condițiile în care schimbările climatice au un impact tot mai direct asupra vremii, iar efectele lor sunt din ce în ce mai vizibile. Chiar zilele acestea, un nucleu ciclonic din Marea Mediterană este de așteptat să ajungă deasupra României, iar furtunile fac deja ravagii în țări precum Croația, Serbia sau Italia, acolo unde este Cod ROȘU de vreme severă.