„În această dimineaţă au fost puse în executare 16 mandate de percheziţie domiciliară emise de Judecătoria Dragomireşti la solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomireşti, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de delapidare, fals intelectual, uz de fals, tăiere fără drept de arbori şi furt de arbori”, transmite Inspectoratul de Poliţie Judeţean Maramureş.
Conform sursei citate, descinderile au loc „la sediile unor instituţii publice şi ocoale silvice, sediile şi punctele de lucru ale unor persoane juridice şi domiciliile unor persoane fizice de pe raza judeţelor Maramureş şi Bistriţa Năsăud, unde exista suspiciuni rezonabile că deţin bunuri/înscrisuri/documente ce au legătură cu infracţiunile pentru care se efectuează cercetarea penală”.