//=Assets::insertQuantcastScript()?>
Articolele din categoria CULTURĂ:
Rugăciunea zileiRugăciune la Icoana Maicii Domnului Dulcea Sărutare„O, Dulcea Sărutare a sufletelor noastre, cu roua rugăciunilor tale curățește inimile noastre și le fă izvorâtoare de gânduri dumnezeiești. Cu razele minunilor tale împodobit-ai mănăstirea în care ești cinstită, tuturor închinătorilor dăruindu-le din belșug untdelemnul darurilor tale. Auzi-ne și pe noi, cei ce de la marginile lumii cu bătăile rugăciunii căutăm să aflăm deschiderea ușii milostivirii tale. Ca și cu o dulce sărutare cu darul tău veselești sufletele întristate și ridici povara mâhnirilor noastre. Deci, și acum, te rugăm să cauți cu milostivire spre robii tăi și să potolești valurile păcatelor. Povățuiește-ne pe noi pe cărarea ascultării de Fiul tău și cu înfrânarea îngrădește mișcările sufletului și trupului nostru. Deschide-ne nouă ușa îndurărilor dumnezeiești, căci din pricina păcatelor noastre am depărtat de la noi pe făcătorii de bine. Rugăciunea paraclisierului Ioanichie ai ascultat-o cu blândețe și întăritu-l-ai pe dânsul întru nădejde, ca una ce purtai neîncetat grijă de mănăstirea ta și de mântuirea sufletului său. Deci, ca o milostivă Maică a creștinilor, ia în mâinile tale și viața noastră și ne povățuiește pe calea mântuirii. Stinge focul ispitelor și nimicește cursele celui rău, care caută să ne tragă pe noi în adâncul deznădăjduirii. Ceea ce ai primit în brațele tale pe Cel Necuprins de gând, încinge și sufletele noastre cu legătura iubirii de oameni și ne arată vrednici lucrători de fapte bune. Deschide hambarele darurilor tale și ne hrănește pe noi din destul, ca să-ți aducem pâinea laudelor dumnezeiești din cuptorul inimii. Pe noi, cei împovărați cu multe răutăți, ne cheamă la limanul pocăinței și cu ploaia rugăciunii tale stinge focul gheenei cel gătit pentru păcatele noastre. Fii nouă sprijinitoare în necazuri, căci la tine alergăm ca la un liman binecuvântat, cerând iertare greșelilor noastre și mare milă. Amin!”