MENIU

Oltean: PSD şi PNL au atentat la "ţinuta profesională şi morală a conducerii executive a BNR"

Foto: RTV

Vicepreşedintele PDL, deputatul Ioan Oltean, a declarat, vineri, că, prin desemnarea lui Bogdan Olteanu (PNL) viceguvernator al Băncii Naţionale a României (BNR), PSD şi PNL au atentat la "ţinuta profesională şi morală a conducerii executive a BNR".

Ioan Oltean a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că a asistat la un "atentat asupra celei mai importante şi credibile instituţii a statului în acest moment, BNR". "Din 1990 încoace, această instituţie şi-a dovedit credibilitatea prin profesionalismul celor care au fost aleşi din cinci în cinci ani să o conducă. Se sparge o cutumă pe care toţi am respectat-o din 1990 încoace. PSD şi PNL au atentat la ţinuta profesională şi morală a conducerii executive a BNR. PDL se delimitează la modul ferm de încercare de politizare a unei instituţii fundamentale care are un rol atât de important  în România. Mizăm pe calitatea deosebită a celorlalţi membri şi, în primul rând a guvernatorului Mugur Isărescu, pentru a evita politizarea Consiliului de Administraţie al BNR", a declarat Ioan Oltean.

Liderul PDL a spus că, "într-un mod total abuziv" pentru că, potrivit algoritmului politic, postul de viceguvernator care i s-a atribuit PNL, revenea PDL. Ioan Oltean a ţinut să precizeze că nu are nimic personal cu Bogdan Olteanu. "Bogdan este un tânăr bine pregătit politic, cu o pregătire juridică temeinică, dar nu are experienţa şi pregătirea necesară ca să fie desemnat pentru asemenea înaltă demnitate", a declarat Ioan Oltean.
Mai multe articole despre:
Ioan Oltean BNR Bogdan Olteanu