MENIU

Ion Iliescu: A doua zi la Roma (I)

Foto: ioniliescu.wordpress.com

În cursul după-amiezii de vineri, 12 iunie, a avut loc sesiunea Academiei Europene pentru Relaţii Economice şi Culturale (AEREC) din Roma, într-o sală de reuniuni amplasata in clădirea Parlamentului Italian.

Au participat peste 100 de personalităţi.

În prima parte a avut loc o dezbatere pe tema “imigrării şi integrării”. Au luat cuvântul 10 vorbitori (preşedintele AEREC – dl.prof.Ernesto Carpintieri, reprezentanţi ai administraţiei centrale şi teritoriale, secretari de stat, responsabili pe problemele imigraţiei în comisiile regionale, reprezentanţi ai mediului universitar şi academic, precum şi doamna Ramona Bădescu – reprezentanta comunităţii româneşti pe lângă Primăria Romei, ambasadorul roman in Italia – dl. Răzvan Victor RUSU şi subsemnatul.

 

Citeşte mai mult 

Mai multe articole despre:
Roma