MENIU

Întâlnirea dintre Traian Băsescu şi sindicatele poliţiştilor a fost amânată

FOTO: RTV
Problemele au apărut când cele două sindicate care reprezintă interesele poliţiştilor au refuzat să intre împreună la dezbatere

Răsturnare de situaţie la întâlnirea dintre preşedintele Traian Băsescu şi poliţişti. Discuţiile nu au mai avut loc, pentru că cele două sindicate care reprezintă interesele poliţiştilor s-au luat la ceartă. Motivul - nu s-au pus de acord asupra delegaţiilor. Administraţia Prezidenţială a precizat într-un comunicat de presă că întâlnirea va fi reprogramată.

Problemele au apărut când cele două sindicate care reprezintă interesele poliţiştilor au refuzat să intre împreună la dezbatere. Liderii sindicatului spun că celălalt sindicat nu este preocupat de rezolvarea problemelor.

"Am fost invitaţi la discuţii şi pentru că un alt sindicat nu este de acord să participe, acum practic Administraţia Prezidenţială a spus ca nu are un climat de linişte şi că anulează întâlnirea. Nu au vrut să intre şi au spus că ei vor să se discute separat. Noi nu avem problema cu ceilalţi am participat şi la mitingurile lor", a declarat Vasile Lincu.

De cealaltă parte, reprezentanţii Sindicatului naţional al poliţiştilor şi personalului contractual spun că cei de la PRO LEX sunt preocupaţi doar de imagine.

"Nu am ce să discut cu un sindicat care e condus de cineva care nu a fost poliţist. Cum să reprezinte el problemele poliţiştilor? Cât timp unii doresc numai imagine nu am ce să discut. Dacă nu se vor rezolva vom trece din nou la proteste de amploare. Nu mai acceptam doar promisiuni, vrem negru pe alb", a afirmat Mihai Gruia, liderul Sindicatului Naţional al poliţiştilor şi personalului contractual.

Administraţia Prezidenţială a precizat într-un comunicat de presă că întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu a fost amânată. Va fi reprogramată în momentul în care cele două sindicate vor cădea de acord asupra componenţei delegaţiei. 

Mai multe articole despre:
poliţişti sindicate Traian Băsescu Pro Lex