MENIU

Handbal - Liga Campionilor: HCM Constanţa a pierdut primul meci din grupa A, 23-26 cu Pevafersa Valladolid

Foto: NewsIn

HCM Constanţa a pierdut, miercuri, partida de debut în grupele Ligii Campionilor, scor 23-26 (10-14), cu gruparea spaniolă Pefaversa Valladolid.

Golurile constănţenilor au fost marcate de Toma (6), Pavlovic (5), Schuch (3), Băiceanu (3), Csepreghi (2), Mureşan (2), Dimache (1) şi Sabou (1), în timp de la oaspeţi cei mai buni marcatori au fost Entrerrios (7) şi Krivokapic (5).

La finalul partidei, directorul executiv al lui HCM Constanţa, Nurhan Ali, a declarat că formaţia dobrogeană a fost la un pas de a câştiga disputa cu Valladolid, din Liga Campionilor, şi consideră arbitrii drept principalii vinovaţi pentru eşec.

"Sunt supărat, cu atât mai mult cu cât azi am fost foarte aproape să câştigăm, dar arbitrii ne-au defavorizat. De când suntem noi în cupele europene, ăsta este cel mai prost arbitraj de care am avut parte. Dacă arbitrii fi fost corecţi, cu siguranţă am fi obţinut victoria", a spus Ali, care consideră că "şansele noastre de calificare rămân intacte, chiar şi după acest eşec".

Extrema dreaptă Laurenţiu Toma s-a declarat la rândul său dezamăgit de faptul că HCM a ratat victoria: "Am fost foarte aproape de un rezultat mare, dar, din păcate, am avut şi ghinion. Cu mai puţine greşeli ale echipei noastre şi mai puţină grabă, nu am fi ajuns la acest rezultat. Mergem mai departe, credem în şansele noastre, dar acum sperăm să fi învăţat ceva după acest meci".

Din Grupa A a Ligii Campionilor mai fac parte Chekhovskie Medvedi, Montpellier HB, Pick Szeged şi A.C. PAOK. În prima etapă mai sunt programate jocurile Pick Szeged-Chekhovskie Medvedi şi Montpellier-PAOK, care se vor disputa la sfârşitul săptămânii.

Următorul meci al dobrogenilor este programat la 8 octombrie, pe teren propriu, în faţa francezilor de la Montpellier. Întâlnirea va avea loc tot la Buzău, întrucât sala din Constanţa nu a fost omologată. 

Din acest sezon, Liga Campionilor la handbal masculin are un format cu patru grupe de şase echipe. Meciurile se vor disputa între 30 septembrie 2009 şi 7 martie 2010.

Primele patru clasate din fiecare grupă se califică în faza optimilor Ligii Campionilor.