MENIU

Guvernul a decis să-şi asume răspunderea pe Legea salarizării unice şi Legea Educaţiei

Foto: RTV

Guvernul a decis să-şi asume răspunderea pe cele trei pachete de legi, Legea unică de salarizare, Legea Educaţiei şi restructurarea agenţiilor din subordine, după mai bine de şase ore de discuţii care continuă, însă, şi la această oră.

În acest moment se depun amendamente la proiectele de lege pe care Guvernul vrea să-şi asume răspunderea în faţa Parlamentului.

Potrivit unor surse ministeriale, premierul Emil Boc le-a cerut miniştrilor ca sâmbătă, la ora 11:00, să prezinte forma finală a celor trei proiecte.

Forma finală a proiectelor de lege va include observaţiile şi modificările decise în şedinţa de Guvern de miercuri. Potrivit aceloraşi surse, scrisoarea prin care birourile permanente ale Camerelor Parlamentului vor fi informate asupra intenţiei Guvernului de a-şi asuma răspunderea va fi trimisă joi.

Totodată, premierul a propus ca proiectul Codului Educaţiei să se numească "Legea Educaţiei naţionale".

Cele trei proiecte de lege asupra cărora Guvernul îşi va angaja răspunderea sunt proiectul de Lege privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, proiectul de Lege privind Educaţia şi cel privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor cu Comisia Europeană şi FMI.