MENIU

Copos anunţă că nu va renunţa niciodată la fotbal deşi este afectat de criză

Foto: NewsIn

Patronul Rapidului, George Copos, care a anunţat în mai multe rânduri că vrea să vândă clubul şi să se retragă, a declarat luni că nu va renunţa niciodată la fotbal, în ciuda faptului că trece printr-o perioadă dificilă.

"Sunt foarte trist şi extrem de nemulţumit că noi trebuie să stăm acasă, când alţii joacă în Europa, însă nu ştiu dacă sunt eu de vină. În 2008 am lăsat echipa pe mâna unor oameni care au distrus-o. Au devalizat clubul şi ne va fi foarte greu să ne redresăm. La fotbal nu voi renunţa niciodată, dar în acest moment îmi este şi mie foarte greu", a declarat luni George Copos, care a asistat la antrenamentul naţionalei de la Pro Rapid.

Patronul rapidist s-a declarat mândru că în prezent la naţională sunt "8-9 foşti şi actuali giuleşteni" şi şi-a exprimat regretul că, în trecut, Rapidul a fost foarte aproape de a-i transfera pe Mutu şi Chivu, "care au fost apoi furaţi de alte echipe". "Mă gândesc cum ar fi arătat Rapidul cu Mutu şi Chivu. Ce bine era dacă aveam atunci mintea de acum", a mai adăugat Copos, care s-a declarat fericit de revenirea lui Marius Constantin la naţională.

Altfel, George Copos a spus că antrenorul Viorel Hizo i-a comunicat că nu poate accepta ca Timişoara să joace în Giuleşti şi, în acest caz, echipa bănăţeană va trebui să găsească un alt stadion disponibil.
Mai multe articole despre:
Rapid George Copos