MENIU

Tăriceanu, despre protestul de la Cotroceni: Nu doar anumite categorii ale societății pot manifesta

Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, a ținut să sublinieze, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, că partidul pe care îl conduce, ALDE, nu este implicat în organizarea protestului de la Cotroceni, susținând, totodată, că nu doar anumite categorii ale societății românești pot manifesta public. 

Acesta a scris că ALDE nu dorește o confruntare a românilor împotriva românilor: "Am spus şi în cadrul emisiunilor la care am participat seara trecută şi o repet şi astăzi, deoarece am observat că au apărut mai multe informaţii denaturate cu privire la implicarea ALDE în posibile contramanifestaţii. Alianţa Liberalilor şi Democraţilor nu a plănuit nicio manifestaţie publică şi nici nu ne dorim să ajungem în situaţia în care să existe o confruntare a românilor împotriva românilor".

Cu toate acestea, președintele Senatului a transmis un mesaj "celor care se erijează în reprezentanți ai activismului civic", cărora le atrage atenția că nu "dețin monopolul atitudini civice".

"Însă, celor care se erijează în reprezentanţii activismului civic în România le spun: Domnilor, nu vă imaginați că deţineți monopolul atitudinii civice și activismului în stradă! Nu vă imaginați că doar anumite categorii ale societăţii româneşti pot manifesta public. În ALDE, sunt oameni care au un dezvoltat simț civic. Avem numeroși simpatizanți care sunt indignați de starea democrației din țara noastră. Asemenea celor care azi sunt în stradă vedem şi noi corupţia care există în România, dar spre deosebire de aceştia, ca adevărați liberali, noi nu suntem dispuşi să trecem cu vederea derapajele și excesele ce ţin de funcţionarea justiţiei din ţara noastră, abuzul de putere al instituțiilor de forță și încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor", a conchis Călin Popescu Tăriceanu.

Mai multe articole despre:
Călin Popescu Tăriceanu protest ALDE