MENIU

Victor Becali, la munca de jos în închisoare: spală rufele deţinuţilor

Victor Becali

După două luni de la condamnare, Victor Becali s-a decis să muncească în închisoare: fostul impresar le spală rufele celorlalţi deţinuţi.

Condamnat la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare şi încarcerat în prezent în Penitenciarul Slobozia, Victor Becali (53 de ani) a început să lucreze după gratii pentru a-şi omorî timpul, scrie Libertatea.ro.

Victor Becali a depăşit şocul pe care i l-a provocat iniţial detenţia şi s-a obişnuit cât de cât cu faptul că e privat de libertate.

Dovadă că a cerut permisiunea să muncească. E drept, el ar fi vrut în afara închisorii, precum vărul Gigi, care face pe supraveghetorul la Academia de Fotbal a lui Gică Hagi. Momentan însă, trebuie să se declare mulţumit că lucrează în interiorul penitenciarului.

Un apropiat de-al familiei Becali ne-a detaliat programul zilnic al impresarului: "Victor se trezeşte în fiecare dimineaţă la ora 6.00, îşi face patul, urmează igiena corporală cu apă rece, apoi masa la ora 7.00, după care strânge rufele murdare de la fiecare celulă şi le duce la spălătorie, unde mai zăboveşte câteva ore până se spală hainele şi se usucă automat, apoi le duce la călcat şi la sfârşit le împarte pe fiecare secţie deţinuţilor".

Mai multe articole despre:
null