MENIU

Toţi cei care consumă bere trebuie să ştie asta! Un adevărat pericol

Consumul de bere creşte riscul îmbolnăviri cu anumite boli, precum gonartroză sau coxartroză, conform unui studiu realizat de cercetătorii britanici pe 3.000 de persoane cu vârsta cuprinsă între 45 și 86 de ani.

Consumul de bere ar crește riscul de gonartroză (artroza genunchiului) și de coxartroză (de șold), în timp ce vinul, dimpotrivă, ar avea un efect protector.

Două treimi din persoanele care au participat la studiu aveau artroză a șoldului sau a genunchiului, cu simptome evidente și semne radiologice clare, în timp ce celelalte erau sănătoase, relatează marți passionsante.be. Cercetătorii le-au pus întrebări participanților cu privire la consumul de alcool — bere și vin — între 21 și 50 de ani.

Rezultatele au arătat că, spre deosebire de participanții la studiu care nu consumau niciodată alcool, cei care consumau 20 de beri sau mai multe pe săptămână se expuneau — în medie — unui risc de două ori mai mare de a suferi de gonartroză sau de coxartroză (riscul suplimentar, foarte modest totuși, s-a observat de la un consum săptămânal de opt beri).

Dimpotrivă, cei care beau între patru și șase pahare de vin pe săptămână (ca unic aport de alcool) prezentau un risc de artroză a genunchiului redus la jumătate față de cei care nu consumau vin (influența vinului asupra artrozei șoldului nu este semnificativă).

Mai multe articole despre:
bere boli