MENIU

Producătorii şi hipermarketurile au negociat politica de preţuri

Producătorii din agricultură şi industrie alimentară au discutat cu reprezentanţii marilor reţele de hipermarketuri. Cele două părţi au încercat să ajungă la un acord, după ce producătorii au acuzat marile magazine că au o politică de preţuri ce-i ruinează. În final, s-a hotărât ca cele două părţi să aibă un ghid de bune practici, care să reglementeze activitatea în domeniul comerţului.

Ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş, menţionează faptul că acest ghid va stabili o serie de principii de la care se vor porni discuţiile dintre comercianţi şi producători.

Consiliul Concurenţei a început săptămâna trecută o investigaţie de analiză pe piaţa de retail. La începutul acestei luni, patronatele şi sindicatele din industria alimentară au cerut Consiliului Concurenţei şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului să investigheze abuzurile comercianţilor faţă de furnizori. Producătorii spun că marile lanţuri de magazine aplică taxe, care duc la creşterea preţurilor şi le scad profitul.
Mai multe articole despre:
hipermarket industria alimentară producător