MENIU

Incendiu la un centru pentru persoane cu dizabilități din Dâmbovița. Zeci de oameni, evacuați

Intervenție de urgență a pompierilor la un incendiu din Dâmbovița

Un incendiu a izbucnit, marţi, la un Centru de îngrijire a persoanelor cu dizabilităţi de pe strada Gimnaziului, din Târgovişte. 20 de persoane au fost evacuate preventiv de pompieri. 

ISU Dâmbovița a transmis că pompieri aflaţi în zonă au observat fum la o fereastră a clădirii şi au intervenit prompt, evitându-se extinderea incendiului. Aceștia au transmis că nimeni nu a fost rănit. 

”În timp ce acţionau pentru stingerea unor cabluri electrice peste care au căzut crengile rupte de vânt ale unui copac, pompierii de la Detaşamentul Târgovişte au observat degajări de fum prin geamul unei încăperi aflată la etajul unei clădiri din apropiere, în care sunt îngrijite persoane cu dizabilităţi. 

Aceștia s-au deplasat imediat în locaţia respectivă, unde au constatat că ardeau materiale combustibile. Incendiul a fost stins rapid de pompieri fără a se produce alte pagube”, a precizat sursa citată într-un comunicat.