MENIU

Guvernul schimbă legea: pot fi aduși 7.000 de muncitori din țări exotice în 2018

Muncitori din ţări exotice vin în România

Guvernul a decis că piaţa muncii are nevoie de 7.000 de noi lucrători extracomunitari în cursul anului 2018, se arată într-un proiect de Hotărâre de Guvern. Pentru anul în curs pragul maxim era de 5.500 angajați, dar nici acesta nu a fost atins. 

Guvernul a decis că piaţa muncii are nevoie de 7.000 de noi lucrători extracomunitari în cursul anului 2018, se arată într-un proiect de Hotărâre de Guvern.

Informaţia vine în contextul în care cu doar 11 zile în urmă, Guvernul a anunţat că suplimentează cu 3.000 numărul străinilor din afara Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, care pot veni la muncă în ţara noastră în 2017, potrivit economica.net.

În primele 8 luni din 2017, au fost aduși la muncă în țara noastră 2.753 de muncitori străini, număr în creștere față de anul trecut. Cei mai mulți au venit din Vietnam, aproape 600 de persoane.

Cei mai mulți lucrători străini veniți la muncă în România în 2017 au ajuns în București și Ilfov - aproape 1.200, potrivit datelor furnizate de Inspectoratul General pentru Imigrări pentru Realitatea.net.

În topul județelor luate cu asalt de muncitorii străini se află Tulcea (193), Sibiu (185), Timiș (147), Arad (114), Mureș (112) și Brașov (110).

În cursul anului 2016 reprezentanții Inspectoratului General pentru Imigrări au emis 2928 de avize de angajare pentru încadrarea în muncă a cetățenilor străini, iar în primele 8 luni ale anului 2017 au fost emise 2753.

Cifrele sunt încă mici comparativ cu anii de dinaintea crizei economice și chiar în raport cu numărul maxim de permise de muncă stabilit prin lege. Guvernul a decis la începutul acestui an că piaţa muncii din ţara noastră are nevoie de numai 5.500 de noi lucrători din afara UE, iar pentru anul viitor vrea să suplimenteze cu 1.500 acest număr.

Topul județelor "invadate" de muncitorii străini în 2017. Angajații din Vietnam, cei mai mulți

Mai multe articole despre:
muncitori străini