MENIU

DESCINDERI la studiourile MEDIAPRO. 11 persoane reținute. Update: Reacția MEDIAPRO

<p>70 de polițiști participă la acțiune</p>

Descinderi, în această dimineaţă, la studiourile MediaPro, din Buftea, dar şi la alte 25 de adrese din Capitală şi din judeţul Ilfov, pentru destructurarea une grupări acuzate de evaziune fiscală şi spălare de bani. 11 persoane au fost reținute.

Comunicatul Parchetului General: 

"Prin ordonanţele din data de 08.07.2014, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii:

1.     BILCIURESCU TUDOREL - pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor;

2.   ŞOACHETE VALENTIN – pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor;

 3.   DOROBANŢU SILVIU ŞTEFAN – pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor;

4.   PETCHI ROXANA – pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor;

5.    TUDOR ION – pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor;

6.   VIŞINESCU MIHAI – pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, complicitate la infracţiunea de înşelăciune şi spălare a banilor;

7.    RĂILEANU DAN CRISTIAN - pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală

8.   RĂDUŢIU RĂZVAN ADRIAN -  pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală

9.   PANAITESCU VLAD-IOAN - pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală

10. CALAPEREANU ELENA – pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la evaziune fiscală

11.   PRESCURE PUIU -  pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune

Prin ordonanţele din data de 08.07.2014, poliţiştii din cadrul D.G.P.M.B. – Grupul de Lucru pentru Combaterea Evaziunii Fiscale şi Spălării Banilor au dispus reţinereacelor 11 inculpaţi.

Din probele administrate în cauză a rezultat suspiciunea rezonabilă că în perioada 2009 - 2014, inculpaţii au conceput şi implementat mai multe circuite financiare, în scopul fraudării bugetului de stat, precum şi al spălării şi reciclării sumelor de bani provenind din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, practicând în acest sens două moduri de operare, după cum urmează:

-inculpaţii, în calitate de reprezentanţi ai unor societăţi comerciale având ca obiect de activitate prestarea unor servicii în domeniul producţiilor media şi de publicitate, au înregistrat în evidenţele contabile ale societăţilor şi au declarat organelor fiscale facturi de achiziţii fictive, provenind de la un număr de 17 societăţi comerciale cu comportament de tip „fantomă”, ce figurau cu obiect de activitate similar. Ulterior, sumele reprezentând contravaloarea acestor achiziţii erau transferate în conturile bancare ale societăţilor cu comportament de tip „fantomă”, de unde erau retrase în numerar de reprezentanţii acestora, cu diferite justificări, şi predate în numerar celor care dispuseseră transferul acestora;

-inculpaţii, în calitate de persoane fizice, au prestat în favoarea altor societăţi comerciale din domeniul media mai multe servicii în domeniul producţiilor media şi de publicitate, pentru care au emis mai multe facturi de achiziţii fictive în numele mai multor societăţi comerciale cu comportament de tip „fantomă”, încasând ulterior prin conturile acestora din urmă sumele virate de beneficiarii serviciilor, acestea fiind retrase în numerar şi predate persoanelor fizice prestatoare, în fapt, ale serviciilor – realizându-se astfel „ascunderea” faţă de organele fiscale a veniturilor impozabile încasate.

Prejudiciul adus bugetului de stat ca urmare săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală este estimat la suma de 1.500.000 euro.

Sumele supuse procesului de spălare a banilor se ridică la suma de aproximativ 10.000.000 euro.

În cauză s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor imobile şi mobile ale inculpaţilor, până la concurenţa prejudiciului produs ca urmare a săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi în vederea confiscării speciale a sumelor ce au format obiectul infracţiunilor de spălare a banilor.  Inculpaţii urmează a fi prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile", se arată în comunicatul Parchetului General.

Reacția MEDIAPRO

“In contextul percheziţiilor recente, le oferim autorităţilor întregul nostru sprijin şi cooperarea noastră pe durata acestui demers. Aşa cum am demonstrat şi în aprilie, suntem preocupaţi să respectam legislaţia în vigoare şi să promovam cele mai bune practici, astfel că suntem transparenţi şi deschişi în faţa procedurilor autorităţilor”, se arată într-un comunicat al MEDIAPRO.

Descinderi la studiouri

Descinderi, în această dimineaţă, la studiourile MediaPro, din Buftea, dar şi la alte 25 de adrese din Capitală şi din judeţul Ilfov, pentru destructurarea une grupări acuzată de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Potrivit anchetatorilor, prejudiciul adus statului s-ar ridica la 1,5 milioane de euro.

La audieri urmează să fie aduse 13 persoane. Oamenii legii au 13 mandate de aucere şi urmăresc destructurarea unei reţele specializate în evaziune fiscală şi spălare de bani.

Sunt vizate 66 de firme care ar fi cumparat servicii fictive de la societăţi fantoma în scopul deducerii artificiale şi ilicite a TVA-ului şi impozitului pe profit, potrivit unui comunicat al al Politiei Capitalei.

Valoarea serviciilor si a produselor achizitionate fictiv este de 10 milioane de euro, prejudiciul estimat adus statului fiind de 1,5 milioane de euro.

La acţiune participă 90 de poliţişti şi trei procurori din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti. Politistii din Capitala au avut sprijinul SRI.

Mai multe articole despre:
MediaPro Buftea studiourile MediaPro