MENIU

Alertă într-o gară din Germania. Totul a fost izolat și deratizat. Doi tineri, suspecți de un virus mortal

Un peron a fost complet izolat, în Germania, din cauza temerilor că pasagerii unui tren ar fi infectați cu virusul mortal Marburg.

Un purtător de cuvânt pompierilor din orașul german a declarat pentru tabloidul Bild că un bărbat și prietena sa, aflați într-un tren de mare viteză care venea din Frankfurt, aveau simptome asemănătoare gripei.

BILD scrie că este vorba despre un student german la medicină, în vârstă de 26 de ani, care s-a întors recent din Rwanda, țară în care acest virus face ravagii.

Studentul și prietena sa s-au urcat în trenul către Hamburg miercuri după-amiază, 2 octombrie, în Frankfurt/Main, iar în timpul călătoriei, ambii au avut simptome similare gripei. Cu toate acestea, nu este clar dacă au fost infectați cu virusul Marburg, potrivit purtătorului de cuvânt al pompierilor, Christian Wolter.

 

 

Studentul sosise de câteva zile cu avionul direct din Rwanda, unde a avut, se pare, contact cu un pacient diagnosticat ulterior cu virusul Marburg.

Studentul german și prietena sa au fost transportați imediat la Spitalul Universitar Eppendorf (UKE) de către echipajul de intervenție al Pompierilor din Hamburg, specializat în boli tropicale.

În trenul respectiv se aflau aproximativ 200 de pasageri, iar poliția le-a preluat datele și încearcă să determine cine a avut contact cu cei doi suspectați că ar fi infectați cu virusul mortal Marburg.

„Trebuie să stabilim dacă ar fi putut să se infecteze într-un timp atât de scurt", a spus purtătorul de cuvânt al pompierilor din Hamburg.