MENIU

De astăzi cresc alocațiile copiilor

ALOCAŢIILE copiilor, majorate

Alocațiile copiilor se majorează, începând de astăzi. Astfel, minorii cu vârste de până la doi ani vor primi 300 de lei pe lună, în loc de 200 de lei, iar cei care au peste doi ani vor primi 150 de lei. 300 de lei este alocația copiiilor cu dizabilități.

Pentru aceste majorări, bugetul Ministerului Muncii a fost suplimentat cu peste 2,1 milioane de lei.

Creșterea alocațiilor a fost votată de parlamentari la începutul lunii februarie, după amendamentul unui deputat liberal.

Actele pentru acordarea alocației copiilor în 2019 se depun la primăria localității sau sectorului de care aparțin părinții sau reprezentanții legali ai minorilor.

Copiii din România au cea mai mică alocaţie din Uniunea Europeană. Dacă în majoritatea statelor europene alocaţia porneşte de la peste 100 de euro, în România alocaţia este acum de 150 de lei, echivalentul a 31 euro, o sumă care nu acoperă decat intr o foarte mica parte necesităţile unui copil.

 

ALOCAȚIILE DIN ROMÂNIA, CELE MAI MICI DIN UE

Bulgaria: 23 de euro

România: 31 de euro

Ungaria: 37 de euro

Marea Britanie: 100 de euro

Slovacia: 140 de euro

Germania: 170 de euro

Finlanda: 189 de euro

Suedia: 218 euro

Italia: 258 de euro

Olanda: 273 de euro

SURSA: Eurostat

Specialiştii atrag atenţia că jumătate dintre copiii României trăiesc la limita saraciei. Vorbim de 5 lei pe zi pentru un copil.

Mai multe articole despre:
alocațiile copiilor