Demisie la vârful Metrorex după scrisoarea Comisiei Europene care avertizează România că poate pierde sute de milioane din PNRR
Președintele Consiliului de Administrație al Metrorex, Mihai Barbu, a demisionat în urma scandalului provocat de scrisoarea Comisiei Europene, care avertizează România că poate pierde sute de milioane din PNRR din cauza numirii unor șefi incompatibili.
Sursele Club Feroviar au precizat că se așteaptă alte două demisii ale unor demnitari din cadrul Ministerului Transporturilor care au primit posturi în cadrul unor companii subordonate acestuia.
În urmă cu câteva luni, Bruxelles-ul a transmis României o scrisoare în care avertizează că poate pierde bani din PNRR din cauza numirii netransparente a unor membri în consiliile de administrație ale companiilor de stat. Ulterior, a mai sosit o scrisoare de la Comisie.
Ieri, presa a prezentat extrase din scrisoarea respectivă, în care sunt enumerate și cinci companii din subordinea Ministerului Transporturilor, fiind ridicate semne de întrebare asupra modului în care au fost făcute numirile în Consiliul de Administrație.
În scrisoarea din iunie, Comisia Europeană cerea clarificări legate de numirile în Consiliile de Administrație de la Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), CFR SA, CFR Călători și Metrorex.
Potrivit scrisorii, România nu a furnizat Comisiei o justificare corespunzătoare a îndeplinirii satisfăcătoare a jalonului privind numirile de la cele cinci companii.